Ştiri
Fostul prefect Viorel Alexandru, ameninţat cu demisia de ministrul Muncii
Preşedintele Agenţiei Naţionale de Prestaţii Sociale (ANPS), Viorel Alexandru, a confirmat, miercuri, că ministrul Botiş a vorbit cu el la telefon şi că i-a cerut să îşi dea demisia dacă până la ora 12.00 nu îi prezintă o listă cu bugetarii care primesc indemnizaţie de creştere a copilului.
"Ministrul mi-a cerut o situaţie cu beneficiarii bugetari care primesc indemnizaţie pentru creşterea copilului, iar eu nu am reuşit să o finalizez în timp util. Dl. ministru este mai categoric şi mi-a spus că dacă până la ora 12.00 nu are situaţia, aşteaptă demisia mea", a spus Viorel Alexandru pentru Mediafax. El a adăugat că şi la acestă oră se lucrează la documentul cerut de ministrul Muncii, explicând că trebuie adunate informaţii din fiecare judeţ, că este vorba de cazuri nominale, iar centralizarea lor durează. Viorel Alexandru a spus că urmează să meargă la Ministerul Muncii pentru o discuţie. Preşedintele ANPS a precizat că nu ştie dacă va finaliza miercuri situaţia cerută de ministrul Ioan Botiş, iar în aceste condiţii probabil că va trebui să îşi prezinte demisia. Ministrul Muncii, Ioan Botiş, a declarat, miercuri, că a avut o discuţie privată atunci când a ieşit de la Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor şi că în aceasta nu a vorbit de nici o demisie. Alexandru ocupă funcţia după ce PDL a preluat guvernarea.


Peste 1.520 de cazuri noi la nivel național, Botoșaniul cu cele mai puține îmbolnăviri – SITUAȚIA pe județe
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.527 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Jandarmii botoșăneni prezenți duminică pe Stadionul Municipal
Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoșani va asigura duminică, 20 septembrie, ordinea şi siguranţa publică pe Stadionul municipal Botoșani, la meciul  de fotbal disputat de echipele F.C.Botoșani și Academica Clinceni, începând cu ora 16.30.
Mihaela Huncă: Trebuie să avem grijă de cei care nu mai pot avea grijă de ei, iar Pro România va face acest lucru!
Muți botoșăneni au nevoie de îngrijire și asistență socială. Pro România va trata cu prioritate domeniul social.
Un candidat la CJ vrea să-i ajute pe sărmanii județului – INVESTIȚIILE propuse
Mihaela Huncă a declarat în cadrul unei conferințe de presă că trebuie să-i ajutăm pe cei care nu pot avea grijă de ei. Ca atare, în programul său a inclus și un capitol Pro Incluziune Socială.  
SCANDAL într-un microbuz, un bărbat s-a certat cu șoferul și i-a tăiat un cauciuc - FOTO
Jandarmii i-au întocmit actele de sesizare a organelor de urmărire penală.   
Noi IMAGINI de la incendiul care a cuprins trei vile, pompierii se luptă cu focul – VIDEO
Un incendiu izbucnit vineri dimineață este în aceste momente contracarat de patru echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani, dar și de pompieri voluntari și  echipaje medicale.
O școală din Botoșani a trecut de la scenariul galben la cel verde – SITUAȚIA din învățământul botoșănean
Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoșani monitorizează dinamica scenariilor de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, la nivel judeţean, aceasta fiind influențată de evoluția situației epidemiologice din fiecare localitate.
PSD Botoșani: Primarul PNL din Dersca se pregătește să fraudeze alegerile prin organizarea secției de votare din localitate în Primărie!
PSD a sesizat Autoritatea Electorală Permanentă
ANUNȚ Consiliul Județean convocat în ședință ordinară pentru data de 24 septembrie 2020
PREŞEDINTELE CONSILIULUI JUDEŢEAN BOTOŞANI, în conformitate cu prevederile art. 178 alin. (1), art. 179 alin. (1) și alin. (2) lit. a), art. 180 alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările ulterioare, convoacă Consiliul Judeţean în şedinţă ordinară, pentru data de 24 septembrie 2020, ora 10:00.
Loading...
INCENDIU de proporții la Botoșani: Trei case în flăcări, intervin mai multe echipaje – GALERIE FOTO & VIDEO
Patru echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani, dar și pompieri voluntari și  echipaje medicale, intervin în aceste momente pentru a lichida un incendiu devastator.
Flutur: Administrație corectă, salvată de căpușele PSD - Chirii mai mici pentru comercianții din piețe, salarii mai mari pentru angajați, prețuri mai mici pentru botoșăneni
Programul primarului Cătălin Flutur pentru gestionarea corectă a piețelor botoșănene a fost transmis în urmă cu puțin timp, printr-un comunicat de presă.
Valeriu Iftime: Dacă dădeam un gol îi măcelăreamGALERIE FOTO & VIDEO
Oficialul clubului botoșănean era extrem de dezamăgit la finalul partidei disputată cu macedonenii de la KF Shkendija, scor final 0 – 1.
REȚINUT pentru 24 de ore după o îmbrățișare în plină stradă
Botoșăneanul a fost dus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani.
S-a crezut într-un film de acțiune, șofer încătușat și ARESTAT
A ignorat toate legile, inclusiv pe cele ale bunului simț. A sfârșit prin a fi încătușat, apoi băgat după gratii.
Loading...
Premierul Ludovic Orban vine sâmbătă la Botoșani -  PROGRAMUL
Șeful Guvernului, Ludic Orban este așteptat să ajungă la Botoșani într-o vizită electorală programată pentru sâmbătă, 19 septembrie 2020.
EMOȚIONANT: Jandarmul-erou s-a întors la Botoșani cu daruri pentru copilul de 4 ani căruia i-a salvat viața
Jandarmul care a salvat viața unui băiețel de 4 ani a mers la Botoșani să-l viziteze pe micuț și să-i ducă un prieten de pluș care să-l vegheze, atâta timp cât el e plecat la București.
ATENȚIE în trafic, polițiștii au camere video pe uniforme: Le veți vedea, vă vor “vedea” și ele
Ministerul Afacerilor Interne anunță o schimbare radicală în Poliția Română.
PSD: Cabinete medicale școlare dotate în unitățile de învățământ din Botoșani și controale gratuite pentru botoșănenii din comunitățile vulnerabile
În Guvernarea PSD au fost realizate investiții în sistemul de sănătate.
PROGRAMUL și operațiunile care se vor derula în Punctul de lucru secundar pentru permise auto și înmatriculări de la Dorohoi
Începând cu data de 22 Septembrie 2020, devine operațional la Dorohoi Punctul de lucru secundar al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.
USR-PLUS Botoșani: Simona Petrovici, pentru un Văculești european
Simona Petrovici, candidat USR-PLUS pentru Primăria Văculești, are 35 ani și a absolvit Litere și Științe ale Comunicării. Are doi copii și activează în învățământ.
Domnul plus!Sti dumneata si alti ce situatie a fost ceruta si care a fost gradul de complexitate?Pentru ca multi stau pe calculator si comenteaza fara sa cunosca relitatea .Aceast agentie este infiintata in noiembri 2008, fortati de UE. pentru infiintarea acestei agentii au fost trimis oamenii la cursuri pentru implementarea sistemului informatic. La data infiintari agentiei acele persoane nu au dorit sa vina la ANPS si ca atare aceasta agentie a pornit activitatea cu persoane detasate de la ANOFM ( Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca).Dupa mari eforturi acele persoane au reusit sa faca fata nr. mare de beneficiari ( de mentionat ca niciodata nu a ramas niciun beneficiar neplatit). La agentiil judetene pentru prestatii sociale situatia este mult mai grava.Iar lipsa personalului a dus la imposibilitatea de a avea si transmite situatia de pe o zi pe alta( ma intreb ce persoana vine sa lucreze ca informatician pe 700 de lei)Iar noi angajatii abia putem face fata cu platiile si introducerea dosarelor.Partea mai proasta e ca programul nu a fost implementat sa scoata informatiile cerute. Ele se implementeaza la momentul in care se cere. Ori aceasta situatie nu a fost ceuta nici odata si ca atare nu a fost implementat.Pentru mai multe relatii, va rog sa intrebati agentia de unde sunteti dv.Nu mai aruncati cu pietre in oameni bine pregatiti. si care nu are nicio vina ca un sistem informatic este PROST.
9 decembrie 2010, 20:09
Incompetenta totusi doare!Nu e posibil(desi mai sunt mii de astfel de cazuri!) ca la acest nivel dupa atatea discutii sa nu fii pregatit pentru orice tip de situatie.Aici greseste politicul cand promoveaza numai asemenea oameni!
8 decembrie 2010, 23:04
melimeloparis.ro%20
Sondaj
Pe cine votați la Primăria Botoșani?
Gheorghe Ciubotaru - PMP
Cosmin Andrei - PSD
Liviu Toma - Pro România
Roxana Țurcanu - ALDE
Cătălin Flutur - PNL
Corina Dănuță - PPUSL
Marcel Gheorghiță – USR-PLUS
Cătălin Silegeanu - independent
Altul
Declaraţia zilei
„Dacă mai urmează încă un an la fel de secetos, atunci lucrurile se complică foarte mult. Dacă urmează doi ani la fel de secetoşi şi noi suntem la acelaşi nivel al infrastructurii de irigaţie, lucrurile se complică foarte ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.8582 lei
USD
Dolarul SUA
4.0972 lei
CHF
Francul elveţian
4.5132 lei
GBP
Lira sterlină
5.3220 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9261 lei
XAU
Gramul de aur
257.4245 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2476 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3490 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9944 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1126 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1821 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6530 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.