O fetiță de șase ani, din Botoşani, a ajuns la spital cu dureri cumplite.
Accidentul a avut loc în locuința părinților săi din Botoșani, comuna Corni, și totul s-a petrecut într-un moment de neatenție.
Copila s-a ars pe față și umeri cu cafea fierbinte pe care mama ei tocmai o preparase. Inițial, părinții au încercat să îi trateze arsurile cu metode naturiste, folosind alifii pe care le aveau prin casă, însă în scurt timp au observat că rănile deveneau tot mai grave, iar fetița suferea mai tare, relatează Libertatea. Până la urmă, au sunat la 112 și au solicitat sprijinul cadrelor medicale, fetița fiind transportată la Centrul de Primiri Urgențe Pediatrie, apoi internată în secția de chirurgie plastică.
Atenție la mesajele primite de Paște: Soluții pentru combaterea „felicitărilor capcană”
Diana Arici
May 03, 2024
Tânără salvată cu șenilata pompierilor dintr-o râpă din pădure
Diana Arici
May 03, 2024
Transformator electric cuprins de flăcări: Localnicii au chemat pompierii - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Lege destinată părinților singuri, adoptată de Camera Deputaților: CE beneficii aduce
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024