Organizaţia de Femei a PNL Botoşani are de vineri preşedinte unic. După demisia Sânzianei Secrieru, Biroul Permanent Național al OFL, întrunit la Poiana Brașov, a decis să o desemneze în această funcţie pe Mirela Saucă, fost copreşedinte al acestei structuri.
Prin numirea președintelui unic se încheie practic procesul de fuziune dintre organizațiile de femei ale fostului PDL și fostului PNL. Astfel de numiri de președinte unic la organizațiile de femei s-au făcut în 23 de județe.
“Organizația de femei a PNL Botoșani este una dintre cele mai active și bine cotate la nivel național și țin aici să mulțumesc acum tuturor colegelor alături de care am lucrat în ultimii doi ani. Voi continua să susțin cauza femeilor în politică și administrație, știut fiind că sunt aplicate, mai concentrate asupra problemelor și soluțiilor concrete, sunt o resursă de eficiență, responsabilitate, perseverență și determinare. Voi susține un mecanism de promovare bazat pe valoare reală, pe competență și performanță, pe muncă, cinste și credibilitate, iar organizația noastră are multe membre care întrunesc aceste calități”,
Mirela Saucă, preşedinte OFL Botoşani.
Mirela Saucă este de profesie chimist, activează în domeniul sanitar, iar în iunie a devenit consilier județean.
Numirea acesteia consfinţeşte practice deposedarea vechilor liberali de toate preşedinţiile - seniori, tineret şi femei – acestea fiind preluate de foşti democrat-liberali, cu precizarea că Mirela Saucă a făcut parte din Forţa Civică, formaţiune care ulterior a fuzionat cu PDL.
FC Botoșani, victorie în prelungiri cu Mioveni în fața a mii de suporteri - LIVE
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
ALARMĂ într-o comună: O pădure, la un pas de a fi mistuită de flăcări
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
Patru subofițeri botoșăneni, printre cei mai buni pompieri militari din România la atletism
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
ACUM: FC Botoșani joacă meciul meciurilor în fața a peste 6.000 de oameni – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
Apă cu porția în municipiul Dorohoi – ANUNȚUL Nova ApaServ
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024