Preşedintele filialei judeţene Botoşani PSD, senatorul Doina Federovici, şi-a manifestat, miercuri, susţinerea faţă de preşedintele interimar al partidului, premierul Viorica Dăncilă.
Doina Federovici a menţionat, într-un comunicat de presă, că Dăncilă trebuie să asigure conducerea PSD până la viitorul congres, aceasta având sarcina de a ţine partidul unit.
"Am încredere că doamna prim ministru Viorica Dăncilă, care va asigura conducerea interimară a PSD până la viitorul congres, va lua măsurile necesare pentru a ţine partidul unit. Electoratul ne-a transmis un mesaj foarte clar, care impune o reevaluare a partidului nostru. Cred că deciziile luate în ultimele zile de doamna premier, în cadrul forurilor statutare, arată deja că PSD a înţeles acest mesaj din partea alegătorilor", a precizat Federovici, conform ştiri pe surse
Federovici a afirmat, totodată, că a analizat rezultatul slab obţinut de partid la nivel naţional, subliniind că noua conducere a PSD va trebui să ţină cont de mesajul transmis de alegători şi să realizeze o schimbare atât la nivelul structurilor centrale ale partidului, cât şi în relaţia cu electoratul.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
May 02, 2024
Cum se tratează venele varicoase
Redacția Botoșăneanul
May 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 02, 2024
Marcel Pavel și grupul vocal Dimmas, muzică în aer liber în parcurile botoșănene
Gabriela Erdic
May 02, 2024