Evenimentul politic care a avut-o pe Viorica Dăncilă în centru a avut și o serie de momente cu farmecul lor specific.
Ministrul demis de la Agricultură, spre exemplu, la momentul în care a fost prezentat în fața auditoriului de către președintele PSD Botoșani a ridicat pumnul, salutul cunoscut al comuniștilor.
Sala era ocupată mai ales de oameni din mediul rural, agricultori în marea lor parte.
Acestora, Petre Daea li s-a adresat într-o formă care duce cu gândul la viața satului românesc din cărțile lui Rebreanu.
Dar și, puțin, la epoca de aur a regretatului.
„Îi salut cu respect pe acești făuritori de hrană ai țării care de dimineața până seara, fără odihnă și fără zile de sărbătoare, scot din solul pe care-l au hrana țării, cel mai de bun preț pe care-l are un om”,
Petre Daea, ministrul demis al Agriculturii
Paradoxal, românii mănâncă tot mai mult din import, preferând tomate din Grecia sau Turcia în detrimentul celor autohtone al căror preț îl depășesc pe cel al fructelor exotice.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Licitație reluată pentru viaductul și ruta alternativă Suceava – Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Polițiștii botoșăneni, bucurie adusă unor familii din județ în preajma Sărbătorilor Pascale - VIDEO
Diana Arici
May 03, 2024
Tradiţia ouălor „închistrite” de Rogojești: Cătunul care a devenit capitală culturală
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Botoșănean prins în fapt de polițiști: Carne de miel vândută direct din mașină
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Un pensionar din Botoșani s-a făcut de râs după ce a dat de un filtru al Poliției
Gabriela Erdic
May 02, 2024