Anul 2018 reprezintă un an cu o încărcătură istorică, spirituală și patriotică de o mare însemnătate pentru toți românii, fiind anul în care sărbătorim Centenarul Marii Uniri.
Cu acest prilej, Instituţia Prefectului-Judeţul Botoşani, Garnizoana Botoşani și Primăria Municipiului Dorohoi invită botoșănenii să participe la ceremonia militară prin care se vor omagia eroii dorohoieni căzuți în Primul Război Mondial.
Evenimentul se va desfășura miercuri, 21 noiembrie, în Piața Primăriei din Dorohoi. Activitățile vor debuta la ora 11:00 și vor cuprinde: primirea onorului militar de către prefectul județului, Dan Șlincu, oficierea unei slujbe de resfințire a Monumentului „Ostaşul român în atac”, ceremonia de depunere de coroane, defilarea detașamentului de onoare, dar și un scurt concert susținut de Muzica Militară a Brigăzii 15 Mecanizată „Podu Înalt”- Iași.
Monumentul a fost reabilitat printr-un proiect elaborat la inițiativa primarului Dorin Alexandrescu și finanțat din fonduri guvernamentale prin Programul Național Centenarul Marii Uniri, fiind unul din cele 22 de proiecte deja aprobate pentru județul Botoșani.
Pentru buna desfăşurare a activităţii şi siguranţa circulaţiei, structurile Ministerului Afacerilor Interne, împreună cu Poliția Locală Dorohoi, vor lua măsuri specifice de asigurare a ordinii şi siguranţei publice la locul de desfăşurare a ceremonialului, pe întreaga durată a evenimentelor. Traficul în zonă va fi blocat în intervalul orar 11:00-13:30.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Acțiunea BLOCADA la Botoșani cu amenzi, permise reținute și un tânăr beat pulbere
Oana Sava
Apr 27, 2024
Cosmin Andrei, către Lucian Trufin: Vreau să facem împreună stadionul de la Botoșani – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 27, 2024
Elevii și profesorii unui liceu din județ s-au întâlnit cu polițiștii în „Săptămâna Altfel"
Redacția Botoșăneanul
Apr 27, 2024