Ştiri
Elevul din Botoșani care l-a ironizat pe Cheloo la iUmor, dar l-a cucerit pe Mihai Petre: De azi sunt șmecher, fac ce vreau euFOTO&VIDEO

Teddy Ștefănescu, timiditate și șmecherie pe scena iUmor.

Teddy Ștefănescu are 17 ani și este membru al Atelierului de teatru al Colegiului Național ”Mihai Eminescu” din Botoșani.

 

Tânărul a revenit în finala iUmor cu glume smart, în timp ce mimează timiditatea pentru un plus de efect, lucru remarcat de către jurați încă din timpul preselecțiilor.

 

Cu înclinații câtre actorie și talent în această zonă, Teddy Ștefănescu s-a prezentat în seara de gală iUmor de duminică, 4 decembrie 2022, cu o nouă idee inedită de moment, în aceeași notă simpatică. Nu l-a convins pe Cheloo data trecută, însă în finală și-a propus să „smulgă” un vot pozitiv și din partea rapper-ului.

 

„Data trecută am uitat ce banc voiam să vă zic și acum mi-am amintit. Data trecută nu vi l-am zis pentru că nu îl știam și acum nu vi-l mai zic pentru că e prost. În plus, era și porcos și se uită și profesorii mei de la școală… care deja le știu pe toate”, a fost replica ce a stârnit hohote de râs în sală.

 

Așa cum a obișnuit publicul, Teddy a inclus în numărul său ironii fine, ascuns sub masca „băiatului timid” care nici nu își prea știe textul.

 

„Vreau să vă mulțumesc, tuturor celor care m-ați votat, ca în cazul președintelui, practic, degeaba. Dar eu nu am venit să fac politică, am venit să fac istorie. Și n-o să vă mai zic niciun banc, că de azi sunt șmecher, fac ce vreau eu”, a continuat el, potrivit A1.ro.

 

Punctul culminant al momentului său a fost acela în care Teddy Ștefănescu i s-a adresat direct lui Cheloo: „Domnul Cheloo, care s-a luat de mine la preselecții, îmi permiteți să vă vorbesc la per tu? De ce te-ai luat de mine, mă?!”. După replica în cauză, intonată cu mare patos, cei prezenți au izbucnit în râs, în frunte cu ceilalți concurenți din culise.

 

 

 

 

Numărul lui Teddy a avut efectul scontat, însă a fost cam scurt, în opinia juraților. „Ce frumos te-ai descurcat. Bine tare, mi-a plăcut”, i-a spus Delia.

 

„Pe mine mă pune puțin pe gânduri că ești la fel acum, când s-a terminat numărul. În rest, foarte bine. Joci foarte bine. Interpretarea m-a uimit de-a dreptul”, a adăugat și Mihai Petre.

 

La fel ca în preselecții, Cheloo nu s-a lăsat nicicum convins: „Ai venit să faci istorie și ai făcut geografie. Sper să găsești ieșirea”.

 

Delia i-a luat apărarea tânărului concurent, contrându-se cu Cheloo în timpul jurizării: „El trebuie să ajungă la votul publicului pentru că este un tânăr extrem de talentat”.

 

„A fost un pic scurt..”, a punctat și Costel, în legătură cu durata momentului de finală al lui Teddy Ștefănescu.

 

La final, Teddy a primit 3 Like-uri și un singur Dislike, din partea lui Cheloo.

 

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
Adolescentul din Botoșani care a cucerit-o pe Maia Morgenstern la iUmor: O gură de aer proaspăt / Ai fost genial! - VIDEO
Actorii din Botoșani care au dat o lecție de umor, Bendeac: Numărul suprem pe care l-am văzut pe această scenăFOTO&VIDEO

 

 

Doliu la PSD Botoșani: Îi suntem recunoscători pentru tot ceea ce a însemnat pentru noi
Mesaj de condoleanțe transmis de Organizația Județeană PSD.
Iftime surprinde! MOTIVUL pentru care nu-și dorește ca FC Botoșani să intre în play-off: Acolo sunt banii
Valeriu Iftime, patronul FC Botoșani, susține că ar prefera ca echipa lui să termine pe primul loc în play-out în detrimentul unei prezențe în play-off.
Patriarhul Daniel, la moartea fostului parlamentar de Botoșani: A înțeles profund rolul Bisericii în societate
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române spune că academicianul Răzvan Theodorescu este una dintre personalitățile care au inspirat și călăuzit mulți istorici, cercetători, profesori și studenți, fiind unul dintre marii oameni de cultură ai României care a înțeles rolul Bisericii în societate.
Noi medicamente vor fi incluse pe lista celor compensate
Ministerul Sănătății a publicat în transparență decizională proiectul de hotărâre de Guvern care permite introducerea pe lista medicamentelor compensate și gratuite a opt noi molecule, din care două sunt aprobate pentru noi indicații terapeutice.
Petrolul Ploiești rămâne fără antrenor, după umilința cu FC Botoșani: Sunt principalul vinovat!
Petrolul Ploiești a fost învinsă categoric vineri de FC Botoșani, scor 5-0, în etapa a 24-a a SuperLigii, ajungând la cinci meciuri fără victorie, cu un singur egal și patru înfrângeri.
FC Botoșani – Petrolul Ploiești 5-0: Mailat a reușit cel mai RAPID gol al sezonului - VIDEO
Luni, de la ora 17.00, pe Stadionul Municipal, FC Botoșani a întâlnit Petrolul Ploiești în etapa 24 din SuperLigă.
L-ați văzut? Ionuț a dispărut de patru zile, are un rucsac și poartă geacă albastră
Sunați urgent la 112 sau anunțați cea mai apropiată unitate de Poliție dacă îl vedeți.
Proiectul de reabilitare a Bisericii ”Sf. Gheorghe” a ajuns la final: O rană a orașului s-a închis în sfârșit - GALERIE FOTO
Sala Mihai Eminescu a Primăriei Municipiului Botoșani a găzduit astăzi conferința de închidere a proiectului „Reabilitarea și dezvoltarea turistică a monumentului istoric Ansamblul Bisericii Sf. Gheorghe”.
Arbore pericol public tăiat de pompieri – FOTOGALERIE
Vântul puternic ar fi putut să-l doboare, iar în cădere trecătorii puteau să fie răniți. Un localnic și-a dat seama că arborele reprezintă un pericol și a sunat după ajutor la 112.
Microbuz tras pe dreapta de polițiștii botoșăneni, tânărul șofer taxat cu un dosar penal
Oamenii legii continuă cercetările în acest caz.
Fără rival! Director medical de aproape 10 la Spitalul „Mavromati”
Reprezentanții Spitalului Județean „Mavromati” au afișat astăzi rezultatele la concursul organizat pentru ocuparea postului de director medical.
Întârzieri birocratice: Muzeul Județean NU a intrat încă în șantier - Ne dorim ca lucrările să înceapă cât mai rapid
Compania Națională de Investiții (CNI) a predat amplasamentul asocierii de firme care va face proiectarea, reabilitarea și modernizarea clădirii încă de la finalul lunii noiembrie a anului 2021.
2.000 de lei amendă și marfa confiscată după un control al polițiștilor
Au fost legitimate peste 40 de persoane și au fost controlate 38 de autovehicule.
12 Cadouri utile de casă nouă
(P) Fie că este pentru prima dată când ne mutăm singuri sau schimbăm locuința existentă pe una mai spațioasă, mai frumoasă și plasată poate într-o zonă mai bună, un cadou de casă nouă este întotdeauna o surpriză plăcută.
A murit un fost parlamentar de Botoșani - FOTO
A fost doctor în istorie, profesor universitar și membru al Academiei Române din 1997.
Frumusețe fără efort prin epilarea definitivă cu laser Prime Excellence
(P) Frumusețea a fost unul dintre scopurile principale ale umanității încă din cele mai vechi timpuri și acest lucru nu s-a schimbat nici măcar în prezent.
RAZII de amploare în discoteci, polițiștii au reținut și NOUĂ permise de conducere
Au fost legitimate peste 400 de persoane.
Tras pe dreapta în trafic: Șofer de 21 de ani prins cu alcool ”la bord”
Tânărul s-a ales acum cu dosar penal.
Tot ce trebuie să știi despre ghetele pentru bărbați și femei
(P) Iarna fără ghete sau cizme nu este iarnă, acestea sunt un accesoriu esențial. Odată cu schimbarea sezonului, trebuie să vă adaptați la condițiile meteo instabile, așa că aveți nevoie de încălțăminte rezistentă și călduroasă, dar și confortabilă. Atunci când alegeți perechea ideală de ghete bărbați sau ghete damă, trebuie să țineți cont de câteva sfaturi, precum și să știți cum să faceți diferența între cele pentru femei și cele pentru bărbați.
Trei tineri care făceau drifturi în parcare la supermarket au rămas fără permis
Cei trei tineri au primit și amendă, pentru conducere agresivă a autoturismului.  
Sondaj
Ați dat până acum ”atenții” la doctor?
Da
Nu
Nu am ajuns la doctor
Declaraţia zilei
”A fost o tensiune la nivel municipal, în cadrul organizației, în mijlocul organizației. Adică eu aveam două lupte, trebuia să fiu extrem de abil să pot să limitez luptele interne și să mă ocup de extern și mi-a mâncat ...
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9036 lei
USD
Dolarul SUA
4.5570 lei
CHF
Francul elveţian
4.9186 lei
GBP
Lira sterlină
5.4789 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.4457 lei
XAU
Gramul de aur
274.4439 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2392 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2569 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1404 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3896 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2057 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6587 lei
Vremea
astăzi
Botosani
-3.3 o C
Dorohoi
-3.9 o C
Bucecea
-3.1 o C
Darabani
-4.3 o C
Saveni
-3.2 o C
Ştefăneşti
-3.1 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.