Sub deviza Facem lucruri care contează! , elevii unui liceu tehnologic din Botoşani s-au mobilizat şi au reuşit să strângă mai multe provizii pentru familiile cu o situaţie mai precară.
Elevii de la LiceulTehnologic Todireni au desfășurat în perioada 13-17 noiembrie 2017, activități extrașcolare în cadrul proiectului SNAC, "O faptă bună cu un fruct și o legumă" - Săptămâna legumelor și a fructelor donate. fiind coordonați de profesorii Apetrei Delia, Raileanu Aurora, Anitei Roxana,
Scopul proiectului a fost sensibilizarea elevilor, părinților și cadrelor didactice din unitatea de învățământ cu privire la situația dificilă în care se află persoanele afectate de lipsa de alimente.
"Astfel, cu sprijinul partenerilor implicați în proiect: Primăria Todireni,Cabinetul Medical Todireni și Parohia Iurești, am reușit, prin activități de voluntariat, să aducem un zâmbet pe chipul persoanelor aflate în dificultate prin dirijarea donațiilor colectate către familiile nevoiașe." se arată într-un comunicat de presă
Intervențiile pompierilor în perioada minivacanței de sărbători – VIDEO
Gabriela Erdic
May 07, 2024
Alături de alte județe din țară și Botoșani a fost lovit de concedieri colective
Gabriela Erdic
May 07, 2024
Polițiștii au scos din trafic un șofer care circula haotic - VIDEO
Gabriela Erdic
May 07, 2024
TOP 10 infracțiuni pentru care intră românii și botoșănenii la închisoare
Gabriela Erdic
May 07, 2024
Un bărbat care și-a bătut iubita de Paști are interzis să se mai apropie de ea – VIDEO
Gabriela Erdic
May 07, 2024