Încă un salvator a plecat la ceruri.
Gheorghe Sîsîiac, şeful Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Darabani, s-a stins fulgerător în dimineaţa zilei de miercuri, 26 iulie 2017.
După ce a ajutat atâta lume, Gelu ne va veghea acum din ceruri.
Tragediiile parcă se ţin lanţ în comunitatea dărăbăneană. Miercuri dimineaţă, şefului SVSU Darabani, Gelu Sîsîiac, i s-a făcut rău şi s-a îndreptat spre spitalul din localitate, prăbuşindu-se, după ce a coborât din maşina sa, în apropierea unităţii sanitare.
Se presupune că dărăbăneanul ar fi făcut infarct, dar medicii legişti urmează să stabilească cauza morţii sale. Gelu împlinise acum două luni de zile 51 de ani.
„De azi înainte Darabaniul este mai sărac. Am pierdut un prieten adevărat, un caracter deosebit, nu există cuvinte…Sincere condoleanţe familiei îndurerate! Nu te vom uita niciodată, Gelu! Dumnezeu să te ierte!”
scriu jurnaliștii de la Dărăbăneni.ro
Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace!
Acuzații de blat după victoria FC-ului cu Petrolul, dinamoviștii au răbufnit: Corect meci, nu?
Redacția Botoșăneanul
May 01, 2024
Medici și asistenți aleși în Consiliul de Etică de la Spitalul „Mavromati” – LISTA
Oana Sava
May 01, 2024
Polițiștii botoșăneni, la datorie în minivacanță
Redacția Botoșăneanul
May 01, 2024
Sărbători pe patul de spital: Sute de botoșăneni internați la „Mavromati”
Oana Sava
May 01, 2024
Febra cumpărăturilor: Polițiștii locali au patrulat prin piață și au dat patru amenzi
Oana Sava
May 01, 2024