Situația care s-a petrecut săptămâna trecută pe strada Dimitrie Negreanu din municipiul Botoșani a generat o ședință urgentă la Prefectură.
Dan Șlincu, prefectul județului Botoșani a convocat șefii structurile care au atribuții de menținere sau, după caz, restabilire a ordinii și liniștii publice, pentru a discuta punctual despre acest caz.
„Am stabilit să avem o ședință astăzi de la ora 13:00 cu șefii de la Inspectoratul Județean de Jandarmi și de la Poliție și să analizăm ce s-a întâmplat săptămâna trecută, cum au acționat, ce măsuri s-au luat și eventual să facem un demers, dacă legislația nu le permite să acționeze pentru păstrarea liniștii și ordinii publice în astfel de cazuri, să facem un demers cu ajutorul parlamentarilor, să aducem amendamentela legislația pe acest segment pentru a fi modificată”,
Dan Șlincu, prefectul județului Botoșani
Concret, prefectul Dan Șlincu a arătat că dacă legislația nu permite jandarmilor să acționeze în astfel de situații, atunci vor fi convocați parlamentarii pentru a se aduce modificări actelor normative.
De asemenea, prefectul a luat legătura și cu alți omologi din alte județe ale țării care i-au transmis că de-a lungul timpului s-au confruntat fix cu aceleași probleme, în ceea ce privește astfel de manifestări ale unor cetățeni.
Un pensionar din Botoșani s-a făcut de râs după ce a dat de un filtru al Poliției
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Sucevenii stau la coadă la amenzi aplicate în traficul din Botoșani
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 02, 2024
Cum se tratează venele varicoase
Redacția Botoșăneanul
May 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 02, 2024