A primit distincția de Cetățean de Onoare al Municipiului Botoșani în anul 2018.
S-a stins din viață în cursul serii de marți, 27 iulie 2021, după o viață dedicată culturii și educației. Profesor și scriitor, Dumitru Lavric a lăsat în urmă nu doar cărți, ci și un model de demnitate.
Dumitru Lavric s-a născut pe 18 septembrie 1943, în Scobinți, județul Iași. A fost prozator, eseist, profesor. A absolvit școala primară în comuna natală, gimnaziul li liceul la Hârlău, iar ultrior Facultatea de Filologie în cadrul Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
A activat ca profesor la Flămânzi, a fost redactor la Clopotul (1971-1973), dar și director la Centrul de Îndrumare a Creației Populare a Județului Botoșani (1973-1976). A fost, de asemenea, șef al Rețelei Cinematografice a Județului Botoșani, iar după Revoluție s-a întors a categră (Liceul ”Virgil Madgearu” Iași, Colegiul Național ”A.T.Laurian” Botoșani), fiind apoi consilier artistic la Orchestra Populară ”Rapsozii Botoșanilor”.
Inițiativele sale au devenit în timp repere culturale, și amintim aici doar ”Mărțișor dorohoian”, ”Satule, mândră grădină” sau Festivalul ”Mihail Sorbul”. A colaborat cu numeroase publicații locale și naționale, a publicat numeroase volume, ducând susținut o importantă muncă de cercetare asupra folclorului, realizând de asemenea și studii dedicate creațiilor literar-muzicale din județul Botoșani și nordul Republicii Moldova.
Dumnezeu să îl odihnească în pace!
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Hoț luat de acasă în cătușe și băgat după gratii
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Prefectul Cornilă: Să vă bucurați de Sărbătorile Pascale în tihnă, împreună cu cei dragi!
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Doctorița care a luat șpagă de aproape 300 de ori vrea ca denunțătorii ei să fie PEDEPSIȚI
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
După minivacanță: Program PRELUNGIT la Serviciul de Pașapoarte
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024