Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași a transmis un comunicat privitor la o anchetă care s-a soldat cu trimiterea în judecată și care vizează o companie din Botoșani.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
- persoană fizică, reprezentant al SC VICTOR CONSTRUCT SRL Botoșani, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de participație improprie, sub forma instigării, la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,
- SC VICTOR CONSTRUCT SRL, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de participație improprie, sub forma instigării, la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.
La data de 15 iunie 2015, între municipiul Iași, în calitate de beneficiar și Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, ar fi fost încheiat un contract de finanțare privind „Modernizarea legăturii rutiere Centrul Intermodal de Transport - Gara Iași”.
Ulterior, contractul în valoare de 18.225.379 lei ar fi fost atribuit asocierii din care a făcut parte și inculpata SC Victor Construct SRL.
În cursul anului 2015, inculpatul persoană fizică, reprezentant al societății menționate, ar fi depus la UAT Municipiul Iași documente inexacte referitoare la prețul real de achiziție a unor materiale folosite în cadrul contractului menționat, astfel încât beneficiarul, în necunoștință de cauză, ar fi solicitat și obținut, pe nedrept, de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, suma totală de 2.187.411 lei, sumă care ulterior a fost virată în contul inculpatei SC Victor Construct SRL.
Concret, inculpații ar fi declarat prețuri mai mari de achiziție decât cele reale în cazul stâlpilor de iluminat, a corpurilor de iluminat și a coșurilor de gunoi, aceștia urmărind obținerea unui profit mult superior celui declarat pentru a câștiga licitația (de doar 2%).
Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 2.187.411 lei reprezentând daune materiale rezultate din executarea contractului de finanțare încheiat pentru proiectul respectiv.
În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile aflate în proprietatea inculpaților.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Iași cu propunere de a se menține măsura asiguratorie dispusă în cauză.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Vernisaj cu elevi, părinți și profesori la Muzeul de Etnografie Botoşani
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Tânără din Botoşani căutată de Poliţie: Sunaţi la 112 dacă o vedeţi
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Sucevean AMENDAT la Botoșani după o întâlnire cu polițiștii în trafic
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Incendiu în subsolul unui bloc din municipiu: Vecinii au sunat la 112
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
O cunoscută botoșăneancă, pictorial incendiar în Maroc alături de soțul celebru
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024