Peste o sută de liberali botoşăneni îmbrăcaţi „la patru ace” s-au întâlnit miercuri după-amiază la Muzeul Judeţean pentru a sărbători 142 de ani de la înfiinţarea partidului. Atmosferei de festivism i-a pus punct reputatul istoric Dorin Dobrincu.
Originar din Darabani, fostul director al Arhivelor Naţionale a luat cuvântul după ce s-a difuzat un scurtmetraj glorificator despre PNL şi, cu toate că face parte din acest partid, a avut un discurs cât se poate de detaşat şi de critic despre istoria PNL.
„PNL a jucat un rol important în liberalizarea societăţii româneşti, însă PNL – uitaţi-vă atent la acronim – a fost mai mult naţional şi mult mai puţin liberal. A pus un accent mult mai mare, asemeni altor partide din partea asta de Europă, pe construcţia naţională şi pe liberalismul în sens, dacă vreţi, în sens anglo-saxon. De asemenea, PNL a fost în multe rânduri, şi la sfârşitul secolului XIX şi în perioada interbelică, protecţionist din punct de vedere economic”,
Dorin Dobrincu, doctor în istorie.
Profesor universitar, aceasta a adus la cunoştinţa auditoriului că, de fapt, rezultatele noilor cercetări arată că PNL s-a constituit de fapt abia în 1892. Şi a asta nu este tot.
„În interior, PNL a făcut alături de conservatori – asta a fost şi o înclinaţie în general a Statului, inclusiv a regelui Carol I - a fost foarte înclinat spre birocratizare. Pe un sistem de construcţie statală care îl imita pe cel francez – erau şi alte modele în epocă, chiar în proximitatea noastră – s-a mers foarte mult pe centralism, pe numirea prefecţilor şi subprefecţilor şi primarilor şi au fost dispute aprige între adepţii diferitelor curente. Până la urmă a învins această înclinaţie care venea dinspre liberalismul radical”,
Dorin Dobrincu, doctor în istorie.
Cercetătorul de la Institutul de Istorie "A. D. Xenopol" din Iași a menţionat că istoria PNL trebuie privită cu ochi critic şi nu doar cu festivism, cu accent pe marile realizări, precum câştigarea independenţei după războiul din 1877 – 1878 şi Marea Unire de la 1918, uitându-se alte lucruri importante. Şi a dat ca exemplu sistemul de vot la care avea acces doar elitele societăţii, femeile fiind total excluse, lucru care facilita vizibil permanentizarea partidului la guvernare.
„Însă este foarte important să luăm o anumită distanţă critică pentru că altminteri vom rămâne doar în momente precum acesta, un moment festiv, ne bucurăm de o istorie, ne adunăm laolaltă, schimbăm impresii, ne sudăm dincolo de rupturi, dar asta nu ne ajută prea mult. Altminteri, există riscul – aici ies puţin din pielea istorică şi intru în cea a membrului de partid – să fim un fel de PSD pe albastru. Dacă PSD-ul ia măsuri populiste, noi, ca să câştigăm voturi, vrem de asemenea să luăm aceleaşi măsuri. E o opinie personală: cred că trebuie în primul rând să ne conservăm ideile în care credem, să le afirmăm, să ne exprimăm convingerile. Mai bine creştem sănătos decât să creştem brusc şi prăbuşirea poate fi foarte puternică. Aceasta este şi una dintre lecţiile care vine din trecutul istorie noastre”,
Dorin Dobrincu, doctor în istorie.
Acesta a subliniat însă că, „PNL are totuşi un trecut utilizabil”, dar a continuat şocând aproape audienţa, atunci când a afirmat că acum, după fuziunea cu PDL, avem practic de-a face cu un partid nou.
Mare meci pe „Municipal”: Jandarmii, mesaj pentru suporteri
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
AUR Botoșani: Lumina Sfântă a Învierii să vă aducă sănătate, fericire și prosperitate
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Hoț luat de acasă în cătușe și băgat după gratii
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Prefectul Cornilă: Să vă bucurați de Sărbătorile Pascale în tihnă, împreună cu cei dragi!
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Doctorița care a luat șpagă de aproape 300 de ori vrea ca denunțătorii ei să fie PEDEPSIȚI
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024