Deciziile au fost luate de către Secția pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM)
Ședința a avut loc pe 4 martie 2021, iar pe ordinea de zi s-au aflat și câteva puncte ce vizau unele instanțe din Botoșani.
Mai exact s-a hotărât prelungirea delegării a unor judecători pe funcții de conducere pe o perioadă de șase luni.
Iată deciziile CSM:
Prelungirea delegării doamnei judecător cu grad profesional de curte de apel Hanachiuc Gina Alina în funcţia de preşedinte al Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Botoşani, începând cu data de 20 martie 2021, până la ocuparea funcţiei, prin numire, în condiţiile legii, dar nu mai mult de 6 luni.
Prelungirea delegării domnului judecător Filipoaia Mihai în funcţia de preşedinte al Judecătoriei Darabani, începând cu data de 23 martie 2021, până la ocuparea funcţiei, prin concurs sau examen, în condiţiile legii, dar nu mai mult de 6 luni.
Prelungirea delegării doamnei judecător Aniței Gabriela în funcţia de preşedinte al Judecătoriei Săveni, începând cu data de 9 martie 2021, până la ocuparea funcţiei, prin concurs sau examen, în condiţiile legii, dar nu mai mult de 6 luni.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Marcel Pavel și grupul vocal Dimmas, muzică în aer liber în parcurile botoșănene
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 02, 2024
RAZIE pe străzile orașului în toiul nopții cu luptătorii de la Acțiuni Speciale și câinele de urmă
Gabriela Erdic
May 02, 2024
ACUM la Botoșăneanul TV: Primarul Cosmin Andrei, bilanț după 3 ani și jumătate de mandat – VIDEO
Gabriela Erdic
May 02, 2024