Ştiri
Dănuț Ciubotaru din postura de politician: Nu am să intru niciodată în jocuri murdare

În cazul în care va fi într-adevăr candidatul ALDE la Primăria Botoșani, fostul șef de la Serviciul de Permise Auto are un țel măreț.

Dănuț Ciubotaru a declarat că pune pe primul loc ordinea și disciplina fără de care nu pot fi obținute rezultate, în orice domeniu de activitate.

 

„Sunt nou în politică, până acum nu am putut face lucrul acesta deoarece eram ofițer de carieră și nu puteam veni în zona politică. La mine principiile sunt legalitate, ordine și disciplină. După cum știți, fără aceste principii nu poți face lucruri în viață. Și dacă pot face ceva pentru comunitate și cei din jurul meu, trebuie să o fac”,

Dănuț Ciubotaru, președinte interimar OM ALDE  Botoșani

 

De asemenea, noul președinte al Organizației Municipale ALDE își propune să oprească exodul botoșănenilor la muncă, în străinătate.

 

„Tineri noștri pleacă în afară să lucreze. Este al treilea exod al României când pleacă un număr atât de mare. Suntem a doua țară după Siria, ne pleacă 5 milioane de oameni, sau nu se știe exact câți sunt plecați din țară. Dar dacă pot face ceva pentru oameni și pentru copiii mei, că am trei copii, vreau să rămână în țară, să aibă cine să îmi dea o lingură de apă când voi fi în vârstă, cine să-mi plătească pensia”,

Dănuț Ciubotaru, președinte interimar OM ALDE  Botoșani

 

Și nu în ultimul rând, Dănuț Ciubotaru a punctat: „Nu am să intru niciodată în jocuri murdare. Am lucrat atâția ani de zile, instituția pe care am condus-o nu a fost cercetată, anchetată. Nu am să intru niciodată în jocuri murdare”.

loading...
Altă „lovitură” dată de ALDE: Roxana Anușca Țurcanu primită în partid, e așteptat și Florin Țurcanu

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL:

download from google play download from apple store
BUCURIE pe holul Spitalului de Copii: Magia Crăciunului pe chipurile a zeci de micuți – GALERIE FOTO & VIDEO
Moment emoționat astăzi pe holul Spitalului de Copii de la Botoșani.
Primele colinde din acest an au „mângâiat” Palatul Administrativ – FOTOGALERIE &VIDEO
Cu o săptămână înainte de sărbătoarea Crăciunului, așa cum se obișnuiește în mod tradițional, cele mai importante instituții ale județului primesc copii cu colinda.
Asociația celor ȘAPTE primari, înființată pentru Moldova și două autostrăzi importante – FOTOGALERIE
Asociere importantă la nivelul regiunii la care a participat și Botoșaniul prin primarul Cătălin Flutur.
Incendii devastatoare la Botoşani: Cinci persoane DECEDATE
Nerespectarea normelor de prevenire şi stingere a incendiilor în locuinţele botoşănenilor a provocat, în ultima lună si jumătate, decesul a cinci persoane.
Un șefuleț de la București le plânge de milă funcționarilor din primăriile de comune
Președintele Asociației Comunelor din România, Emil Drăghici, a fost prezent astăzi la Botoșani pentru a valida alegerile județene a Filialei de la Botoșani. Motiv pentru care le-a dat un sfat primarilor prezenți în sală.
Zece elevi botoşăneni au aflat cu ce 'se mănâncă” meseria de jandarm  - FOTOGALERIE
Activitatea a avut loc în cadrul celei de-a XVII - a ediţii a programului ,,Job Shadow Day”, care îşi propune să le ofere elevilor o imagine reală a locurilor de muncă şi îi ajută să-şi identifice interesele, aptitudinile şi modul în care acestea pot fi valorificate pe piaţa muncii.
Scandal URIAŞ după ce botoşăneanca Beatrice a luat trofeul Exatlon 2: Bătaie de joc!
Imediat ce Cosmin Cernat a desemnat câștigătorul Exatlon 2, fanii de pe Facebook au iscat un adevărat scandal. 
ACCIDENT la Dumbrăveni: Două maşini s-au izbit, fetiţă de 5 ani luată cu Salvarea
O fetiţă din Botoşani a ajuns la spital în urma unui accident petrecut pe raza comunei Dumbrăveni.
BRAZII din piață se vând ca pâinea caldă: CÂT plătesc botoșănenii - GALERIE FOTO
Forfota dinaintea sărbătorilor de iarnă a început la Botoșani. Piața Centrală este din ce în ce mai aglomerată. Printre activitățile caracteristice acestei perioade se numără și cumpărarea pomului de Crăciun.
VEŞTI de la meteorologi: Ninsori și temperaturi sub zero grade la Botoşani
Se anunță ger năprasnic.Vremea se va schimba radical în următoarele zile, în toată țara. Se anunță temperaturi chiar și de -7 grade.
Ciocnire VIOLENTĂ: Un şofer a intrat pe contrasens, două persoane transportate la spital
Un accident rutier, soldat cu victime, a avut loc din vina unui şofer din municipiul Botoşani care a pierdut controlul volanului şi s-a izbit într-un alt autoturism.
Desert românesc pe cale de dispariţie: O botoşăneancă dezvăluie SECRETUL prăjiturii unice în zona Moldovei - FOTOGALERIE
Într-un colţ din Moldova, românii care păstrează o tradiţie veche prepară în această perioadă din an o prăjitură unică.
După ce FCSB a luat 3 puncte, Becali se gândește să aducă un fotbalist de la FC Botoșani
George Becali, finanțatorul celor de la FCSB, a fost nemulțumit de jocul echipei sale, în ciuda victoriei de la Botoșani, 3-1.
SCHIMBĂRI în sistemul de învăţământ: Toți părinţii trebuie să ştie
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu a precizat că se vor face o serie de schimbări în sistemul de învățământ. 
A fugit la toaletă! Dică a schimbat un jucător la pauză dintr-un motiv rar întâlnit la fotbal
FCSB s-a impus cu 3-1 la FC Botoşani şi Nicolae Dică spune că este mândru de atitudinea jucătorilor săi. Antrenorul FCSB-ului explică şi motivul pentru care l-a schimbat pe Benzar la pauză.
Ciobotariu, plin de laude după eșecul cu FCSB: Am făcut o partidă bună, am avut posesie mai bună decât ei
Botoșănenii au rămas fără victorie în istoria celor 13 întâlniri directe cu FCSB, dintre care au pierdut 11. 
Pe Moruțan l-au apucat figurile la revenirea în Botoșani: Monosilabic și fără chef de vorbă
FCSB obţine o victorie importantă în Moldova. Elevii lui Nicolae Dică înving cu 3-1 pe FC Botoşani şi trec pe primul loc, la egalitate cu CFR, înainte de meciul direct cu ardelenii, ultimul al anului. 
Fosta concurentă la Miss Universe, marea câştigătoare de la Exatlon 2: Botoşăneanca a pus mâna pe 100.000 de euro - FOTO & VIDEO
Alin Andronic şi botoşăneanca Beatrice Olaru s-au luptat în marea finală la Exatlon 2, iar câştigătoarea a fost încununată Betty, la final.
FCSB ia punctele Botoșaniului și anul acesta, după un meci în care a nins cu goluri
După cinci ani de zile pe prima scenă fotbalistică, FC Botoșani încă se chinuiește să le smulgă toate cele trei puncte echipei patronată de Gigi Becali.
kalapod.net%20
ACUM: Suporterii au deszăpezit stadionul, meciul început cu moment de reculegere pentru o fostă glorie – FOTOGALERIE
Mai mulți suporteri botoșăneni, angajați ai DSPSA și deținuți au muncit toată ziua de duminică, 16 decembrie 2018 pentru îndepărtarea zăpezii de pe gazonul Stadionului Municipal.
Bravo Robert, bine punctat, sa-si manance pensia si sa ne lase in pace, avem nevoie de oameni noi in Botosani,...de oameni tineri priceputi si cu o alta viziune, că de ăstia ca el sunt multi care vor in politica, vor sa mai fure câte ceva și s-au gandit ca aici e locul!!!
22 iulie 2018, 23:40
Deja ai intrat in jocuri murdare.Te va unge cu mir si tot inainte
22 iulie 2018, 13:10
nu ai sa opresti niciodata exodul tinerilor, tu de la bt nici nu ai cum. vezi, tu nu ai nici viziune, nu ai habar, exodul poate fi oprit numai prin politici guvernamentale. bine, tu nici nu o sa fii vreodata primar, nici macar la radauti prut. nici sef de scara nu o sa fii.
22 iulie 2018, 11:39
zenda.ro
astratex.ro
Sondaj
Vă place cum a fost împodobit municipiul Botoșani de sărbători?
Da
Parțial
Nu
Declaraţia zilei
”Nu mă dau banii afară din casă, dar niciodată nu o să mă prostituez! Asta să fie clar! Am oferte pentru trei jucători: un fundaș central, un mijlocaș și un atacant. Ha, ha, ha!”, Valeriu Iftime înainte de FC Botoșani - ...
StarShinerS.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.6550 lei
USD
Dolarul SUA
4.1067 lei
CHF
Francul elveţian
4.1251 lei
GBP
Lira sterlină
5.1783 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.6243 lei
XAU
Gramul de aur
163.6970 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2388 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4390 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9468 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.0695 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1804 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6235 lei
Vremea
astăzi
Botosani
-4 o C
Dorohoi
-4 o C
Bucecea
-4 o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
-4 o C
Horoscop
astăzi
web site traffic statistics
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2018 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.