Dalele de beton montate de zeci de ani nu au simțit niciodată roți de tramvai, însă au fost un adevărat coșmar pentru șoferi.
Este vorba despre porțiunea din strada Nicolae Iorga unde până ieri au existat dale pentru infrastructura dedicată tramvaiului.
Asta în ciuda faptului că acest mijloc de transport public nu a ajuns vreodată în această zonă a municipiului.
Și nici plăcile din beton nu și-au demonstrat utilitatea, deși se aflau pe strada Nicolae Iorga de mai bine de trei decenii.
Până sâmbătă, când au fost scoase, sub privirile multor curioși.
Urmează reabilitarea trotuarelor, asfaltarea străzii, dar și amenajarea parcărilor.
”Am verificat astăzi lucrările de pe strada Nicolae Iorga și m-am asigurat că lucrările sunt în grafic. S-au scos ultimele dale de tramvai nefolosite, se vor reabilita trotuarele, se va asfalta strada și vom crea noi locuri de parcare”,
Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Cardurile sociale pentru alimente: CE trebuie să facă cei care nu le-au primit
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Bordea, primul Paște după divorț petrecut la Botoșani: Nu am mai fost de 12 ani de sărbători la ea
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Locul de muncă plătit cu mii de euro, neatrăgător pentru tineri: CARE sunt cerințele patronilor
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Permise reținute și zeci de AMENZI date de polițiștii botoșăneni în noaptea de Înviere
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024