Ştiri
Crina Andriucă: După această perioadă de izolare, în România, lucrurile, din păcate, vor rămâne la fel

A terminat liceul la Botoșani, apoi a urmat Studii Europene în Cluj, după care s-a îndreptat către teatru. Tot la Cluj. Spune că această pandemie ”ne leagă pe toţi”, dar din păcate România va rămâne la fel.

Un interviu realizat de Andrei Crăciun, despre căutările unor tineri artiști în vreme de pandemie.

 

-Drum. Crina Andriucă, actriță. De unde vine Crina și unde vrea ea să se îndrepte? Să privim un pic în urmă către devenirea sa. Cum s-a format actorița de astăzi? Cine ești dumneata, Crina?

 

-Drum. “Drum bun și fericire după drum”. A fi artist și cetăţean în România este într-adevăr o provocare. Am terminat liceul la Botoșani, profil real. Am trăit așa… cu multe reguli și fără prea multă expunere  la artă,  frumos, empatie ori deschidere. Bineînţeles că în suflet aveam o mare pornire romantică  vizavi de lucrurile acestea, dar o trăiam în secret, ca pe un ceva doar al meu. Mai târziu, din lipsă de îndrumare și curaj, am început cursurile Facultăţii de Studii Europene, în Cluj. Am învăţat multe lucruri constructive dar nimic suficient de satisfăcător pentru universul meu interior. Am tras un mare loz în această facultate – am avut parte de  un profesor care să mă încurajeze să urmez ceea ce mă face să mă simt vie, prin urmare am renunțat la facultatea de studii europene. De asemenea un bun prieten buclat a avut o mare influenţă asupra deciziei mele. A urmat o serie de câteva admiteri și am intrat la Facultatea de Teatru și Film (UBB, Cluj) – aici urmează câteva povești haioase și intense, apoi licenţa, masteratul (mentorul meu fiind doamna Miriam Cuibus, un pedagog și un actor foarte bun. Ne-a înzestrat cu un pachet mare de cunoștințe care încă sedimentează, și ce bine că da!), teatru independent, teatru de stat iar acum amândouă. Viața mea artistică e  tot mai antrenantă. Există multă artă bună în jurul meu, consum cu drag și cred în libertate de expresie. Mă interesează mai puţin trendurile si cred că e destul loc pentru toţi – timpul filtrează cel mai bine lucrurile. În fond determinarea, profesionalismul si atitudinea față de muncă  fac diferența.

 

-Spectacole. Unde să vină publicul spectator să vă vadă, cu apetitul deschis de citirea interviului? Unde ești de găsit? Pe marele ecran, precum și pe ecranele mici și mijlocii te-am putea întâlni?

 

-Acum suntem foarte ușor de găsit, la fel și munca noastră. Mai ales de când suntem carantinaţi – totul e online. Sunt actriţă angajată a Teatrului de Nord din Satu-Mare (unde vă aștept pe toti cu drag când nu e pandemie. Mă bucur că fac parte din Trupa Mihai Raicu, o trupă dinamică într-o continuă căutare de noi direcții artistice, unde se fac proiecte tot mai interesante ). În restul timpului, activez, în Cluj, în cadrul “Mendel Collective”, un colectiv multidisciplinar de artiști independenți (practic explorăm împreună ce se întâmplă când pui la un loc mai multe arte lucrând în jurul unui concept, pe scurt sincretism. Și aici trebuie să o menționez pe Adina Roman care structurează și pregătește suportul teoretic al lucrărilor); e frumos și constructiv să fac ce îmi place într-un cadru sănătos, echilibrat, autentic. Prefer să lucrez cu artiști care au plăcere să lucreze cot la cot și să parcurgă procesul cu răbdare, neștiind întotdeauna care va fi rezultatul final. Lucrurile se întâmplă în timp, au nevoie de timp, iar reușita presupune o serie de eșecuri – și eu încep să înţeleg asta.

 

-Autoizolare. Cum v-ați descurcat în autoizolare, cum v-a priit, ce n-a fost bine, ce credeți că urmează? Pentru teatru, pentru noi toți?

 

-Personal a fost și este o perioadă foarte bună pentru interiorul meu creativ. Îmi petrec izolarea împreună cu Colectivul într-o locație la munte, în județul Harghita. Avem toate condiţiile necesare pentru a crea: natură, aparatură si oameni care să inspire, fie ei și în online. Am conceptualizat multe idei bune, a fost o perioadă cel puţin interesantă. (și tot aici am descoperit existenţa scorpionului de carte; l-am găsit într-o noapte sub pernă). În online, am surprins multă interacţiune bună, dar și mai puţin bună și… ce chestie că ne leagă pe toţi această pandemie, pe TOȚI! (indiferent de orice factor care înainte dădea impresia de insectar: etnie, rasă, sex, statut, etc.). În ceea ce privește teatrul, cum avea să funcţioneze… a fost destul de confuz la început, apoi încet a început să se creioneze un soi de dinamică, iar acum cu toții căutăm forme noi de a face teatru în condițiile actuale. După această perioadă de izolare, în România, lucrurile, din păcate, vor rămâne la fel. Și asta pentru că nu suntem ușor impresionabili – te-ai aștepta ca lumea să  tragă concluzii și astfel să urmeze schimbări majore. Dar pare, mai degrabă, că e un drum pavat cu pietre înaintea noastră, și cu greu mă gândesc la tot ceea ce urmează. Trebuie să lucrăm mult împreună ca să poate veni vorba de o schimbare.

 

Interviul integral, pe viitorulromaniei.ro.

 

loading...
Actrița Gabriela Nistorică va fi condusă astăzi pe ultimul drum, foștii colegi din teatru îi aduc un ultim omagiu - FOTOGALERIE
Actrița din Botoșani care răstoarnă prejudecăți: Încep să tolerez din ce în ce mai greu să aud ”Ehe, nu mai sunt actorii de altădată” - GALERIE FOTO

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Ce îți dorești de la rimelul tău? Iată cum să îl alegi pe cel mai potrivit pentru tine
(P) Rimelul sau mascara este nelipsit din trusa de machiaj a oricărei femei. Indiferent de tipul machiajului, o mascara, îți oferă mereu, un aspect cu totul diferit, chiar și atunci când machiajul tău este foarte natural sau pur și simplu alegi să nu te folosești și de alte produse. 
Un nou ansamblu UNIQUE Residence reprezentativ pentru standardele de siguranță, în str. Victoriei, la două minute de Piața Mare
(P) Noile apartamente Made To Measure UNIQUE Residence Victoriei, la un nivel superior de siguranță, peste standardele normativelor în vigoare
Primăria caută mămici / Medicii cu suflet mare / Conac batjocorit / Ministrul Budăi a anunțat bugetarii care pleacă acasă
Gândurile tuturor se îndreaptă către bătrânica din Coștiugeni căreia i-a ars casa, mai puțin o icoană la care se ruga.
Casa unei femei din Botoșani a ars ca o torță, singura salvată a fost o icoană: A rămas aproape intactăFOTO
O botoșăneancă a rămas fără casă după ce locuința i s-a aprins în totalitate, de la o lumânare aprinsă probabil pentru ca rugăciunile să îi fie auzite.
Plângere prealabilă depusă de USR la calendarul privitor la finanțările nerambursabile ale Primăriei
Raluca Curelariu, consilier local ales pe listele Uniunii Salvați România – Filiala Botoșani contestă procedura de licitație la finanțările nerambursabile acordate de Primăria Botoșani.
O tânără de doar 30 de ani pilotează avioane cu care circulă și botoșăneni – GALERIE FOTO
Teodora Grama este o femeie copilot care din anul 2017 lucrează în acest domeniu. Are peste 3.000 de ore de zbor, ajungând în Iași, dar și în cele mai importante orașe din Europa. Spune că de mică și-a dorit să lucreze în aviație și că își dorește să devină comandant. 
FAZA ZILEI: Un director de CJ și-a organizat singur un concurs și l-a picat
Nici concursurile organizate după chipul și asemănarea candidatului nu mai sunt ce au fost odată. 
Filmul complet al imobilizării tânărului drogat, care a atacat mașina de Poliție: Nu mă injectați, ajutor!VIDEO
Imaginile petrecute în după amiaza zilei de 10 august în zona Bazarului din municipiul Botoșani au strâns o sumedenie de privitori.Inclusiv un taximetrist care a coborât alături de client și a oprit cursa „pentru a vedea circul”.
Nenorocire de la o lumânare: Casa unei bătrâne s-a făcut scrum - FOTOGALERIE
Femeia de aproape 90 de ani nu se afla în casă atunci când a izbucnit focul, un nepot fiind cel care a dat alarma.
Producția filmată la Botoșani, premieră MONDIALĂ la Festivalul de la Sarajevo
Filmul a fost realizat la Botoșani și spune povestea unui polițist din mediul rural, un sat în care corupția devine regulă.
Trei comune din Botoșani cu ZERO cazuri – SITUAȚIA îmbolnăvirilor din ultimele 24 de ore
Autoritățile sanitare de la Botoșani au transmis situația îmbolnăvirilor din ultimele ore.
Un hoț s-a plâns că îi este rău, apoi i-a furat unei femei toți banii
Peste 5.000 de lei a sustras bărbatul din casa unei botoșănence.
ASTĂZI: Tânăr de 19 ani, beat la volan și cu permisul suspendat
Botoșăneanul a fost depistat la un control de rutină al polițiștilor.
20 de trenuri electrice achiziționate pentru trasee din România! Niciunul nu ajunge la Botoșani
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat o nouă licitaţie pentru 20 de trenuri electrice de lung parcurs.
Șase medalii în prima zi: Școala botoșăneană de haltere și-a reconfirmat valoarea – GALERIE FOTO
Două medalii de aur, una de argint şi trei de bronz au obținut Gabriela și Ioana în prima zi a Campionatelor Europene de haltere din Polonia.
Tânărul care a spart geamul unei mașini de poliție și a rănit un polițist a fost REȚINUT
Incidentul s-a produs miercuri, în zona centrală a municipiului Botoșani.
A crescut numărul ucrainenilor care tranzitează Botoșaniul, tot mai puțini în centrele de refugiați din județ
În această dimineață, la ora 8.00, doar 5 cetățeni mai erau cazați în spatiile de cazare temporară puse la dispoziție de către autoritățile din Botoșani.
Bombă în cazul șoferiței care a ucis patru muncitori, printre care și un botoșănean: CE au decis procurorii
Patru morți și trei răniți este bilanțul tragediei din luna iunie, printre cei care și-au pierdut viața fiind și un muncitor botoșănean. Cu toate acestea, femeia de 39 de ani susține în continuare că este nevinovată.
Preot din Botoșani, la înmormântarea marelui poet patriot Vasile Tărâțeanu: L-am depus în glia strămoșească în așteptarea Învierii pe acest om minunat GALERIE FOTO
A fost o zi tristă pentru întreaga românitate. La Cernăuți a fost condus pe ultimul drum unul dintre cei mai mari apărători ai limbii române. Vasile Tărâțeanu a fost nu doar un patriot adevărat, ci și un luptător pentru drepturile românilor de pretutindeni.
A ucis un om pentru niște sticle cu bere, botoșănean de 23 de ani acuzat de omor și tâlhărie
Crima s-a produs la o fermă, în toiul nopții.
Sondaj
Credeți că se vor termina la timp lucrările la drumul Botoșani - Târgu-Frumos, adică la data de 12 mai 2023?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Și din partea noastră, și din partea autorităților, se poate mai mult. Aș fi vrut, de exemplu, pentru acest proiect cu campania gratuită să-mi strângă și mie mâna un oficial. Sau cineva. Să-mi zică: bravo că ai făcut ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9090 lei
USD
Dolarul SUA
4.7494 lei
CHF
Francul elveţian
5.0470 lei
GBP
Lira sterlină
5.8036 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.5814 lei
XAU
Gramul de aur
273.2231 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2485 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2442 lei
AUD
Dolarul Australian
3.3726 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.7215 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2016 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6598 lei
Vremea
astăzi
Botosani
19.2 o C
Dorohoi
16.9 o C
Bucecea
17.9 o C
Darabani
16.2 o C
Saveni
17.1 o C
Ştefăneşti
22.5 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.