Liderul liberalilor, care s-a manifestat cu discreție în noaptea alegerilor, a transmis luni seara un mesaj către cetățenii județului Botoșani.
Mesajul vine după înfrângerea în cursa pentru președinția Consiliului Județean, cursă câștigată categoric de contracandidata sa, Doina Federovici.
Costel Șoptică a mulțumit pentru votul de duminică, dar și pentru susținerea din întreaga campanie electorală, manifestându-și deopotrivă tristețea pentru viitorul Consiliului Județean.
”Mulțumesc tuturor celor care mi-ați acordat votul și m-ați susținut în această campanie electorală în care am venit cu proiecte realiste pentru dezvoltarea județului nostru. Ca botoșănean, simt o durere în suflet că, timp de patru ani, nu s-a întâmplat nimic la conducerea Consiliului Județean, iar rezultatul votului de ieri nu face decât să prelungească această stare. Însă respect decizia fiecărui botoșănean și mai ales apreciez spiritul civic de care a dat dovadă, exercitându-și dreptul constituțional”,
Costel Șoptică, președinte PNL Botoșani
Liberalul spune că, din păcate, absența de la vot a botoșănenilor va avea repercusiuni asupra viitorului județului Botoșani.
”Din păcate, dezinteresul manifestat prin absenteismul la vot, cel mai mare din ultimii ani, va ține județul Botoșani încă patru ani în izolare și subdezvoltare. Pentru că apropierea de oameni mi-au arătat realitățile dure din fiecare comunitate”,
Costel Șoptică, președinte PNL Botoșani
Finalul mesajului este, însă, unul optimist, mai ales pentru comunele în care liberalii au câștigat un mandat de primar.
”Mergem înainte! Avem primari care și-au reconfirmat valoarea, avem candidați de primar care s-au bucurat zdrobitor de votul botoșănenilor, așadar sunt absolut convins că acele comunități vor cunoaște dezvoltarea. Mulțumesc tuturor colegilor care au muncit cu toate forțele în această campanie! Va veni și vremea Botoșaniului! Doamne ajută!”,
Costel Șoptică, președinte PNL Botoșani
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Orhidee sălbatică care crește și la Botoșani, pe cale de dispariție
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Gata lucrările la cel mai mare dispensar din mediul rural: de la ecograf la unitate dentară – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Apr 29, 2024
Delegație oficială a sistemului penitenciar ucrainean în vizită la unitatea din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Liderul Forța Dreptei, sub semnul superstiției: Pronosticuri nu pot să dau acum – VIDEO
Oana Sava
Apr 29, 2024
Elevii de la Liceul „Dimitrie Negreanu” – „Turiști în verdele capitalei”
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024