În perioada 22-25 februarie 2021 polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară cu sprijinul celor de ordine publică, au acționat pe raza județului Botoșani, pe linia transportului scolar și siguranței școlare în incinta și în zona adiacentă unităților de învățământ.
La activități au participat 84 de efective, fiind verificate 28 de mijloace de transport în comun, legitimate 115 persoane și atenționate cu privire la comportament 28 de persoane.
De asemenea, au fost instruiți 281 de elevi cu privire la modul de comportare pe perioada în care se afla la cursuri, precum și în perioada în care se deplasează către/de la unitățile școlare, iar 7 elevi au fost identificați în proximitatea unităților de învățământ în timp ce absentau de la ore.
Totodată, cu prilejul acestora activități au fost aplicate și 6 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 30.000 de lei
Astfel de acțiuni cu caracter preventiv vor fi desfășurate și în perioada următoare pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică în zonele unităților de învățământ și pentru fluidizarea traficului rutier și pietonal.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Scuterist de 74 de ani lovit de un BMW pe strada Primăverii
Oana Sava
May 08, 2024
Primarul Cosmin Andrei trimis în judecată de DNA Suceava
Redacția Botoșăneanul
May 08, 2024
Evenimente de amploare la Botoșani, șefii MAI băgați în ședință de prefect
Redacția Botoșăneanul
May 08, 2024
COMUNICAT Primăria Mihai Eminescu privind achizițiile publice efectuate de instituție
Redacția Botoșăneanul
May 08, 2024