Noi acțiuni ale polițiștilor botoșăneni în colaborare cu alte instituții.
În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţiştii botoșăneni împreună cu jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai I.S.U., D.S.V.S.A, D.S.P. şi I.T.M. Botoșani, au desfăşurat acţiuni de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.
În cadrul acţiunilor, poliţiştii au verificat cu precădere respectarea măsurilor de izolare/carantinare de către persoanele faţă de care au fost dispuse aceste măsuri, documentele justificative necesare deplasării persoanelor de la domiciliu sau locuinţă, în intervalul orar 23.00-05.00, precum şi portul măstii de protecţie astfel încât să acopere nasul şi gura de către toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, in toate spaţiile publice închise/ deschise.
De asemenea, au fost verificate şi mijloacele de transport precum şi societăţile comerciale cu privire la respectarea prevederilor legale în vigoare.
Astfel, în urma activităţilor desfăşurate, au fost verificate aproximativ 100 de societăți comerciale și 90 de mijloace de transport.
Pentru abaterile constatate au fost aplicate 94 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 25.000 de lei, dintre care 81 de sancţiuni pentru nerespectarea măsurilor individuale de protecţie și 15 sancțiuni pentru nerespectarea restricțiilor privind deplasarea pe timp de noapte.
``Astfel de acţiuni vor fi desfăşurate zilnic şi în perioada următoare, pe raza întregului judeţ. Recomandăm tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție şi să nu se expună la riscuri!``
IPJ Botoșani.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Polițiștii botoșăneni, bucurie adusă unor familii din județ în preajma Sărbătorilor Pascale - VIDEO
Diana Arici
May 03, 2024
Tradiţia ouălor „închistrite” de Rogojești: Cătunul care a devenit capitală culturală
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Botoșănean prins în fapt de polițiști: Carne de miel vândută direct din mașină
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Un pensionar din Botoșani s-a făcut de râs după ce a dat de un filtru al Poliției
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Sucevenii stau la coadă la amenzi aplicate în traficul din Botoșani
Gabriela Erdic
May 02, 2024