Una dintre propunerile consilierilor locali la dezbaterea pe bugetul anului 2018 a privit o unitate aflată în curtea Primăriei Botoșani.
Consilierul local Marcel Maxim a mers până într-acolo încât a propus chiar desființarea Zonei Metropolitane, condusă de fostul primar Florin Egner și cunoscută doar ca o „consumatoare de salarii”.
Consilierul local a atins subiectul, având exemplul comunelor Mihai Eminescu și Răchiți care au părăsit deja Zona Metropolitană (ZM).
„După cum ați observat și dv. sunt anumite unități administrativ teritoriale care au părăsit această ZM și din punctul meu de vedere nu cred că mai are sens să mai prindem bani pentru a menține această structură”,
Marcel Maxim, consilier local PNL
Anul trecut Primăria a alocat suma de 250.000 de lei pentru ZM, deși partea de contribuție este de 418.000, în 2018 a fost direcționată aceeași sumă de anul trecut.
„Eu personal consider că ZM ca entitate este bună, trebuie să existe și ne va fi folositoare în a dezvolta proiecte ulterioare pentru municipiul nostru. Dacă pleacă unul sau altul de lângă noi…Ea poate ajuta în primul rând municipiul Botoșani și poate fi eligibilă în proiecte din următorul exercițiu financiar, după 2020. Ne este folositoare”,
Cătălin Flutur, președintele ZM
Consilierul local a insistat: „Întrebarea mea vine în contextul în care nu se întâmplă nimic acolo”, a spus alesul local.
„Eu nu sunt omul momentului. Structura este făcută cu un scop, să dezvolte proiecte”, a concluzionat Cătălin Flutur.
(sursa foto - Facebook)
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
Botoșănean „luat prin surprindere” de polițiști: Tânărul a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Apr 26, 2024
Gabriela Erdic
Apr 26, 2024
Compania condusă de Vlad Iftime, sponsor principal la primul festival de violoncele din România
Redacția Botoșăneanul
Apr 26, 2024
Tânăr REȚINUT de polițiști după ce a bătut un bărbat și i-a luat banii
Redacția Botoșăneanul
Apr 26, 2024
Gabriela Erdic
Apr 26, 2024