În cursul zilei de astăzi, cei 8 cetățeni afro-asiatici vor fi preluați de către autorităţile ucrainene, în vederea continuării cercetărilor.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani - I.T.P.F. Iaşi, în cooperare cu structurile de frontieră din Ucraina, au identificat şi reţinut, pe direcţia localităţii de frontieră Pomârla, opt cetăţeni din Bangladesh, care au trecut ilegal frontiera din ţara vecină cu intenţia de a ajunge într-un stat din Spațiul Schengen.
Astfel, în data de 9 iulie 2019, în jurul orei 00.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani şi al Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi - I.T.P.F. Iaşi, acţionând în baza schimbului de informaţii cu structurile de frontieră ale Ucrainei în zona de responsabilitate comună, au organizat o acţiune specifică pe timpul căreia, pe direcţia localităţii de frontieră Pomârla, județul Botoșani, au fost identificați şi reţinuți opt cetăţeni afro-asiatici.
Având în vedere că persoanele în cauză nu deţineau documente de identitate asupra lor și nu își justificau prezența în zonă, acestea au fost duse la sediul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoşani pentru cercetări. În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt opt bărbați, toți cetăţeni Bangladesh, având vârste cuprinse între 16 şi 31 de ani. Persoanele în cauză au trecut ilegal frontiera din Ucraina în România, cu scopul de a ajunge într-un stat din Spațiul Schengen.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, cetățenii din Bangladesh urmând a fi preluați, în cursul acestei zile, de către autorităţile ucrainene, în vederea continuării cercetărilor, în baza legislaţiei celor două state pe linie de combatere a migraţiei ilegale.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Incendiu în subsolul unui bloc din municipiu: Vecinii au sunat la 112
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
O cunoscută botoșăneancă, pictorial incendiar în Maroc alături de soțul celebru
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Iftime despre revenirea unui fost jucător la FC Botoșani: S-a învățat cu 12.000-15.000 de euro
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Materna, programul de sprijin pentru mamele botoșănene: UNDE se depun cererile
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
ASTĂZI: Mai mulţi botoşăneni au rămas fără apă din cauza unor avarii
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024