Conferința Interdisciplinară ”Pentru TINEri” organizată de Asociația B-Right Media în cursul zilei de miercuri a avut și un moment inedit.
Organizatorii au pregătit piesa lui Justin Timberlake a cărei videoclip a fost difuzat pe un proiector uriaș.
Au fost invitați pe ringul de dans cei peste 60 de tineri care s-au înscris la acest eveniment dar și oficialii care mai erau prezenți la acel moment în sala Mihai Eminescu a Hotelului Rapsodia.
”Can’t stop the feeling” a răsunat din boxe iar ”dansatorii” de pe ring au fost invitați să se miște așa cum au simțit nevoia, cu scopul de a se crea o legătură non-formală între reprezentanții instituțiilor de la Botoșani și noua generație.
Pentru cele câteva minute în care s-a dansat și s-a râs la cel mai sincer mod, cu toții au devenit egali.
Actorul principal al acestui moment a fost Dorin Birta, vicepreședintele Consiliului Județean care a fost imediat înconjurat de tineri și care s-a bucurat de acest moment inedit.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Polițiștii botoșăneni, activități preventive în trenurile CFR
Redacția Botoșăneanul
Apr 26, 2024
Declarația zilei 26 aprilie 2024
Gabriela Erdic
Apr 26, 2024
Gabriela Erdic
Apr 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024