Gabriel Hârtie va coordona activitatea Inspectoratului Școlar Județean până la organizarea unui concurs pentru această funcție de conducere.
Nu este clar dacă va mai fi emis vreun ordin de ministru pentru eventualitatea numirii unui al doilea inspector școlar adjunct.
Până atunci însă, frâiele sunt preluate de profesorul de educație fizică, rodat deja în fruntea instituției.
”După aproape cinci ani de activitate, sunt convins că responsabilitatea acestei funcții este imensă având în vedere că avem în sistem aproape 70.000 de copii, profesori cu 40.000 de familii și 7.000 de angajați. Va fi o muncă grea dar am și avantajul că în mare parte știu ce activități se desfășoară”,
Gabriel Hârtie, inspector școlar general
Iată ce și-a propus noul șef al educației botoșănene:
”Sperăm că alături de întreaga echipă, că nu pot singur, să ne atingem acele ținte strategice de la începutul anului școlar, să ne meținem procentul de promovabilitate la examenele naționale și chiar să-l depășim, să accesăm proiecte europene, pentru că prin noile linii de finanțare este foarte important să implementăm în județ ceea ce ne dorim, să dezvoltăm învățământul profesional”,
Gabriel Hârtie, inspector școlar general
Gabriel Hârtie este profesor de educație fizică la bază și a intrat în sistemul educațional în anul 2000. Are 39 de ani, este căsătorit și tată al unei fetițe.
AUR Botoșani: Lumina Sfântă a Învierii să vă aducă sănătate, fericire și prosperitate
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Hoț luat de acasă în cătușe și băgat după gratii
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Prefectul Cornilă: Să vă bucurați de Sărbătorile Pascale în tihnă, împreună cu cei dragi!
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Doctorița care a luat șpagă de aproape 300 de ori vrea ca denunțătorii ei să fie PEDEPSIȚI
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024