Punctul de lucru al polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean, de lângă ghetouri, a fost ridicat ieri cu o macara.
Acest post era de fapt o construcție din termopan în care își desfășura activitatea polițistul de la ordine publică ce se ocupă de zona Parcul Tineretului.
Ieri dimineață, aceasta a fost decuplată de la contorul de energie electrică de un echipaj de la E.ON și ridicat, cel mai probabil din cauza condițiilor improprii pentru desfășurarea activității.
Ghereta era mâzgălită în exterior, cel mai probabil de copiii care locuiesc în zonă.
În locul acesteia, câteva ore mai târziu, a fost adusă o altă construcție din același material, însă ceva mai nouă.
Orhidee sălbatică care crește și la Botoșani, pe cale de dispariție
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Gata lucrările la cel mai mare dispensar din mediul rural: de la ecograf la unitate dentară – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Apr 29, 2024
Delegație oficială a sistemului penitenciar ucrainean în vizită la unitatea din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Liderul Forța Dreptei, sub semnul superstiției: Pronosticuri nu pot să dau acum – VIDEO
Oana Sava
Apr 29, 2024