Unul dintre primii lideri politici botoșăneni care și-au exercitat dreptul de vot la alegerile europarlamentare a fost președintele Tineretului Liberalilor și Democraților.
Eduard Luca s-a prezentat duminică la ora 9:00 la secția 27, amenajată într-un corp al Colegiului Tehnic Gheorghe Asachi din zona industrială a municipiului.
Avocatul din Baroul Botoșani este și candidat al ALDE la acest scrutin și a venit singur la urne.
”Votul meu de astăzi este o exprimare liberă, sinceră și desigur o exprimare a dorinței de a schimba ceva în această societate, care până la urmă în toți acești ani s-a bazat pe promisiuni, pe vorbe goale, pe oameni care s-au dovedit a fi totul ineficienți în politică, în procesul de adoptare la nivel legislativ și în activitatea pe care a desfășurat-o fiecare la instituțiile de stat și la nivel european”,
Eduard Luca, președintele Organizația de Tineret ALDE Botoșani.
Acesta a adăugat că votul său reprezintă și o dorință ”sinceră și loială” față de drepturile cetățenilor și față de viitorul României ”în care eu cred”.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Bărbat din județul vecin, băgat după gratii la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Apr 26, 2024
Pompierii botoșăneni la datorie în Duminica Floriilor
Redacția Botoșăneanul
Apr 26, 2024
Gabriela Erdic
Apr 26, 2024
Gabriela Erdic
Apr 26, 2024