Organizația Județeana UNPR Botoșani a ȋntins o mână de ajutor persoanelor cu posibilități financiare reduse, se arată într-un comunicat trimis de formațiunea politică.
În acesta progresiștii precizează că orice ajutor e binevenit pentru aceste familii și că reprezentanții partidului au vrut doar să aducă o rază de soare ȋnainte de Paşte familiilor nevoiaşe dăruindu-le alimentele de care au nevoie pentru sărbători.
“Urez un Paşte fericit tuturor şi fie ca Lumina şi căldura Paştelui să ne ȋncălzească sufletele şi să ne deschidă inimile spre iubire şi credință. Să privim cu seninătate ȋnainte şi să ne bucurăm de un nou ȋnceput alături de tot ceea ce conteaza mai mult pentru noi”,
Tereza Nica președinte Organizația Municipală UNPR Botoșani.
Actuala consilieră locală a menționat că atât în preajma sărbătorilor de Paște, cât și de Crăciun a oferit un astfel de suport familiilor care au nevoie.
”Cu această ocazie am descoperit multe nereguli vis-a-vis de cum au ajuns în aceasta situație din cauza sistemului și vorbim de persoane cu handicap care nu beneficiază de o pensie în acest sens”,
Tereza Nica președinte Organizația Municipală UNPR Botoșani.
Acțiunea din Sâmbăta Mare a avut sprijinul prim-vicepreședintelui UNPR Botoșani, Doru Tomac și a secretarului general UNPR Botoșani, Gheorghe Fedor.
Alături de Tereza Nica s-au aflat și Romulus Eram - președinte Organizația de Seniori UNPR Botoșani, Gica Sandu - președinte Organizația de Femei UNPR Botoșani, Andreea Pușcașu - prim-vicepreședinte Organizația de Tineret UNPR Botoșani.
Orhidee sălbatică care crește și la Botoșani, pe cale de dispariție
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Gata lucrările la cel mai mare dispensar din mediul rural: de la ecograf la unitate dentară – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Apr 29, 2024
Delegație oficială a sistemului penitenciar ucrainean în vizită la unitatea din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Liderul Forța Dreptei, sub semnul superstiției: Pronosticuri nu pot să dau acum – VIDEO
Oana Sava
Apr 29, 2024
Elevii de la Liceul „Dimitrie Negreanu” – „Turiști în verdele capitalei”
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024