Adunarea Generală a Asociaţiei Judeţean de Fotbal (AJF) şi-a desemnat sâmbătă conducerea pentru următorii patru ani. Scrutinul ar fi putut foarte bine să nu mai aibă loc fiindcă noii şefi sunt tot aceiaşi care s-au aflat în fruntea fotbalului botoşănean şi în precedenţii patru ani.
Aceasta şi după ce antrenorului Daniel Şchiopu i s-a respins candidatura la funcţia de preşedinte pe motiv că nu ar îndeplini criteriile pentru a intra în cursă, deşi culmea, în urmă cu patru ani i-a fost acceptat dosarul.
În aceste condiţii, preşedintele în exerciţiu Bogdan Zanfirescu (foto cu trening albastru, sursa Facebook) nu a avut contracandidat şi a obţinut un nou mandat.
Patru pretendenţi au încercat să obţină cele două funcţii de vicepreşedinte: Ilie Andrici, Gabriel Tănasă, Petru Filip şi Cristian Noroc.
Primii doi, care ocupaseră cele două posturi şi în ultimii patru ani, au câştigat noi mandate.
Aşa cum la centru Răzvan Burleanu a preluat conducerea după foarte mulţi ani în care preşedintele Federaţiei Române de Fotbal a fost Mircea Sandu şi la Botoşani, Bogdan Zanfirescu a devenit preşedintele AJF după o îndelungată şefie a lui Mircea Calistru.
DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL
Delegație oficială a sistemului penitenciar ucrainean în vizită la unitatea din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Liderul Forța Dreptei, sub semnul superstiției: Pronosticuri nu pot să dau acum – VIDEO
Oana Sava
Apr 29, 2024
Elevii de la Liceul „Dimitrie Negreanu” – „Turiști în verdele capitalei”
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Gabriela Erdic
Apr 29, 2024
Gabriela Erdic
Apr 29, 2024