Câțiva pacienți botoșăneni sunt nemulțumiți de modul în care au fost tratați de personalul medical al Spitalului Județean de Urgență Mavromati.
Deși rețelele de socializare sunt pline de mesaje acuzatoare la adresa personalului sanitar, în realitate puțini sunt cei care depun reclamații oficiale.
De la începutul anului și până în prezent au fost înregistrate doar 4 reclamații la adresa cadrelor medicale care au vizat actul medical.
„Toate plângerile au fost trimise către Comisia de etică a spitalului și către Comisia de disciplină. În urma evaluările efectuate nu s-au constatat abateri ale personalului referitor la actul medical”,
Ștefan Bercea, purtător de cuvânt Spitalul Județean
Deci, medicul Ștefan Bercea a afirmat că au fost plângeri subiective care s-au dovedit ulterior a fi neîntemeiate.
Având în vedere această situație, nu există motiv pentru care conducerea spitalului să trimită cazurile la Comisia din cadrul Colegiului Medicilor.
Intervențiile pompierilor în perioada minivacanței de sărbători – VIDEO
Gabriela Erdic
May 07, 2024
Alături de alte județe din țară și Botoșani a fost lovit de concedieri colective
Gabriela Erdic
May 07, 2024
Polițiștii au scos din trafic un șofer care circula haotic - VIDEO
Gabriela Erdic
May 07, 2024
TOP 10 infracțiuni pentru care intră românii și botoșănenii la închisoare
Gabriela Erdic
May 07, 2024
Un bărbat care și-a bătut iubita de Paști are interzis să se mai apropie de ea – VIDEO
Gabriela Erdic
May 07, 2024