Tânărul s-a făcut nevăzut la vederea poliţiştilor.
În după amiaza zilei de 13 decembrie 2017, în timpul desfășurării activității de patrulare în Piața Centrală din municipiul Botoșani, o patrulă de polițiști locali l-a surprins pe Neculae Leonard S. de 29 ani, în timp ce-l ”percheziționa” pe numitul Petrea C, căruia îi ”ìnventaria” buzunarele., profitând de faptul că era mai în vârstă și că nu avea curajul să riposteze.
Polițiștii locali aflați în zonă au intervenit, deoarece era vorba despre constatarea unui flagrant al unei infracțiuni, dar la apariția patrulei, făptuitorul a plecat din zonă, fiind depistat ulterior într-un bar, aflat în imediata apropiere a locului săvârșirii faptei.
Făptuitorul a fost predat Poliției Municipiului Botoșani, iar victima si-a exprimat dorința de a formula plângere împotriva acestuia, urmând a fi întocmite actele procedurale ce se impun, sub aspectul săvârșirii tentativei la infracțiunea de furt.
ACUM: Liberalii intră oficial în cursa pentru Primăria și Consiliul Local Botoșani – LIVE
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
A murit o îndrăgită educatoare din Botoșani: O colegă minunată, plină de optimism și iubire
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
Plase de pescuit îndepărtate de polițiști din râul Prut
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
Bebeluș de trei săptămâni găsit mort, dosar penal deschis de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024