Atât de beat încât abia se ținea de volan, însă polițiștii au scos la iveală și alte probleme grave.
Poliţiştii din Flămânzi care acționau, joi, pe drumul comunal DC 46, au oprit pentru control un autoturism care circula fără să aibă montate plăcuţele cu numerele de înmatriculare.
Conducătorul auto a fost identificat în persoana unui bărbat de 39 de ani, din localitatea Prisăcani, iar în urma verificărilor efectuate a rezultat că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Totodată, s-a stabilit că autovehiculul respectiv nu figurează ca înregistrat sau înmatriculat în circulaţie.
Întrucât bărbatul se afla într-o stare vizibilă de ebrietate, acesta a fost testat alcoolscopic, valoarea rezultată fiind de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere fără permis, conducere sub influenţa alcoolului şi conducerea unui autovehicul neînmatriculat.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Tânără salvată cu șenilata pompierilor dintr-o râpă din pădure
Diana Arici
May 03, 2024
Transformator electric cuprins de flăcări: Localnicii au chemat pompierii - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Lege destinată părinților singuri, adoptată de Camera Deputaților: CE beneficii aduce
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
S-a montat parcul de distracții la Cornișa, în weekend se deschide cu prețuri din urmă cu trei ani
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024