Ședința ordinară de Consiliu Local aferentă lunii octombrie a început armonios, cu un ceremonial dedicat unor militari botoșăneni cărora li s-a conferit titlul de cetățean de onoare al municipiului Botoșani.
Însă se anunță furtună la masa dezbaterilor.
La unul dintre proiectele aflate pe ordinea de zi, privitor la aprobarea organigramei și statului de funcții la Direcția de Servicii Publice, Sport și Agrement (DSPSA), grupul PSD, prin viceprimarul Cosmin Andrei, a depus un amendament prin care se introduce un articol care spune așa: „postul de muncitor necalificat din statul de funcții de la compartimentul administrativ Sala Polivalentă al DSPSA se transformă în post de director general cu stabilirea nivelului de salarizare la nivelul directorului, la data adoptării prezentei hotărâri, plus 5% din valoarea acestuia”.
În sală a fost adusă și cabina mobilă de vot pentru acest proiect de hotărâre, având în vedere că modificarea se va face prin vot secret.
Viceprimarul Cosmin Andrei a luat cuvântul la începutul ședinței și a arătat că dorește suplimentarea ordinii de zi cu proiectul de mai sus.
În replică, primarul a luat și el cuvântul și a declarat că retrage de pe ordinea de zi trei proiecte, respectiv 13, 15 și 25, adică și cel care îl vizează pe Eugen Țurcanu, directorul DSPSA.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Cinema City din Iulius Mall Suceava deschis în prima zi de Paște: Programul complet
Redacția Botoșăneanul
May 01, 2024
Traficant de droguri căutat prin toată lumea, prins de polițiști la Racovăț
Oana Sava
May 01, 2024
Deputat Alexandra Huțu: Masă sănătoasă pentru încă 1.503 elevi din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 01, 2024