Medicii legiști au efectuat necropsia în cazul copilului care s-a născut în urmă cu câteva zile mort la Secția de Obstetrică și Ginecologie Botoșani.
Deocamdată acestea sunt rezultatele preliminare.
„Rezultatul necropsiei este: mort născut antepartum, la termen, cu o dată probabilă a decesului peste 24-72 de ore, cu pulmon nerespirație, asta înseamnă că în momentul extracției fătului, acesta nu a respirat spontan”,
Ștefan Bercea, purtător de cuvânt Spitalul Județean
Urmează ca în curs de două luni să fie finalizată necropsia în totalitate. Pentru a se ști cauza exactă se așteaptă și rezultatele anatomopatologie ale necropsiei, rezultatul preliminar fiind cel macroscopic.
Momentan nu s-a demarat o anchetă deoarece se așteaptă rezultatul final al necropsiei.
Primele rezultate ale necropsiei ar indica faptul că fătul era deja decedat la momentul nașterii, lucru infirmat mai ales de mamă, care a declarat ulterior că medicii i-au dat asigurări că bebelușul este bine înainte de naștere și are puls.
În cazul în care rezultatul final al necropsiei va confirma spusele mamei, la nivelul spitalului se va declanșa o anchetă pentru culpă medicală.
Femeia căreia i-a decedat copilul la prima naștere este din Botoșani, are 40 de ani și este la prima sarcină. O anchetă pentru stabilirea cauzelor decesului a fost deschisă și la Poliție.
Bărbat din județul vecin, băgat după gratii la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Apr 26, 2024
Pompierii botoșăneni la datorie în Duminica Floriilor
Redacția Botoșăneanul
Apr 26, 2024
Gabriela Erdic
Apr 26, 2024
Gabriela Erdic
Apr 26, 2024