Meteorologii au emis în urmă cu puțin timp o nouă avertizare de vreme rea.
Intră în vigoare miercuri la ora 12:00 până pe 31 mai, ora 23:00
În intervalul menționat, în cea mai mare parte a țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse, căderi de grindină, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și vijelii.
Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15...25 l/mp și pe arii restrânse 30...40 l/mp.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Huncă și exodul la PSD: PRO România Botoșani nu înseamnă două persoane și nici măcar șase persoane
Redacția Botoșăneanul
Mar 19, 2024
Bărbat „surprins” în trafic cu aparatul etilotest: Polițiștii continuă cercetările
Redacția Botoșăneanul
Mar 19, 2024
ACUM la Botoșăneanul TV: Maricel Maxim, consilierul de la Municipiu care a plecat din PNL – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Mar 19, 2024
Iftime vrea 3-0 la „masa verde” după „cazul Matei”: O să vorbesc la club cu avocatul
Redacția Botoșăneanul
Mar 19, 2024
Angajații din muzee și biblioteci vor avea salariile majorate: Anunțul ministrului Culturii
Redacția Botoșăneanul
Mar 19, 2024