Ştiri
Atenție, șoferi: Este OFICIAL, amendă usturătoare dacă faci ASTA la volan

Noile reglementări urmează a intra în vigoare la data de 12 octombrie 2019.

Pentru cei care scriu mesaje, transmit live, filmează sau vorbesc la telefon în timpul condusului sancțiunile vor fi, din luna octombrie, mai dure.

 

La data de 12 august 2019, Guvernul României a adoptat Ordonanța nr. 11 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

 

Spre deosebire de cadrul legal anterior, care viza exclusiv folosirea telefonului mobil, prin noile reglementări a fost interzisă ținerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod atât a telefonului mobil, cât și a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video, de către conducător, în timpul conducerii vehiculului aflat în mișcare.

 

Nerespectarea acestei norme de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai constituie contravenție și este sancționată cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni, de la 6 la 8 puncte-amendă (în prezent de la 870 de lei la 1.160 de lei), și cu aplicarea sancțiunii complementare de 4 puncte de penalizare.

 

În ceea ce privește nerespectarea normei de interdicție de către conducătorul vehiculului pentru care nu este prevăzută obligativitatea deținerii permisului de conducere, contravenția este sancționată cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni, de la 6 la 8 puncte-amendă (în prezent de la 870 de lei la 1.160 de lei).

 

Un alt aspect de noutate îl constituie sancționarea unei forme agravante de săvârșire a contravenției privind utilizarea telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai.

 

Astfel, ținerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod, în timpul conducerii pe drumurile publice a unui autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai aflate în mișcare, a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video, concomitent cu încălcarea unei reguli pentru circulația vehiculelor, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni, de la 4 la 5 puncte-amendă (de la 580 de lei, la 725 de lei), și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru 30 de zile.

 

Cu titlu de exemplu, intră sub incidența acestor sancțiuni, ținerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod, în timpul conducerii pe drumurile publice a unui autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai aflate în mișcare, a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video, concomitent cu:

 

- depășirea cu 10-20 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic;

 

- circulația pe un sector de drum pe care accesul este interzis;

 

- nerespectarea obligației de a folosi luminile de întâlnire și pe timpul zilei ori a luminilor pentru circulația diurnă, pe autostrăzi, drumuri expres și pe drumuri naționale europene (E);

 

- depășirea cu 21-30 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic;

 

- nerespectarea regulilor privind manevra de întoarcere, mersul înapoi, schimbarea benzii de circulație sau a direcției de mers, dacă prin aceasta s-a produs un accident din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale;

 

- nepăstrarea unei distanțe corespunzătoare față de vehiculul care îl precedă, dacă prin aceasta s-a produs un accident din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale;

 

- pătrunderea într-o intersecție atunci când circulația în interiorul acesteia este blocată;

 

- neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului, tractorului agricol sau forestier ori tramvaiului;

 

-  nerespectarea regulilor privind depășirea;

 

- depășirea cu 31-40 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic;

 

- circulația pe sens opus, cu excepția cazurilor în care se efectuează regulamentar manevra de depășire;

 

- depășirea cu 41-50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic;

 

- neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre sau când semnalele cu lumini roșii și/sau sonore sunt în funcțiune;

 

- depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.

 

loading...
El este băiatul decedat la Huțani! Resuscitat 40 de minute pe caldarâm, făcea live-uri la volan – FOTOGALERIE&VIDEO
Șoferul care a MURIT ars de viu în mașină avea 23 de ani: Totul a fost transmis live pe Facebook - VIDEO

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Veste uriașă: Ce se întâmplă cu ALOCAȚIILE
Este oficial. Astăzi, în plenul Camerei, care este for decizional, s-a luat o decizie care îi va bucura pe toți românii.
Treceri de pietoni nemarcate cu zebră pe bulevard, instructorii vociferează: Candidații au probleme FOTOGALERIE
Au trecut mai bine de trei săptămâni de când s-au scos pavelele și s-a turnat asfalt pe Bulevardul Mihai Eminescu.
Proprietarul mașinii care mergea singură pe Calea Națională AȘTEPTAT la Poliție
Persoana care are act de proprietate pe autoturismul marca Opel implicat în accidentul de marți la amiază pe Calea Națională este așteptat la sediul Poliției din Botoșani.
O nebunie de accident în Calea Națională – CUM a ajuns o mașină fără șofer să izbească un Passat – GALERIE FOTO
La mai bine de jumătate de oră de la producerea ineditului accident din apropierea sediului E.ON, o autospecială de la SOS Savencu a ridicat Opelul fără șofer care s-a izbit într-un VW Passat.
MÂINE: Nu ratați lecțiile GRATUITE de acordare a primului ajutor, cu medici și asistenți de la UPU-SMURD
Lecțiile se vor desfășura în trei orașe din județ.
Condamnat după ce a ucis un om, băgat după gratii: UNDE l-au găsit polițiștii
Bărbatul a fost găsit de polițiști și adus apoi sub escortă la Penitenciarul Botoșani.
Unii șoferi botoșăneni NU își pot scoate fișa medicală din cauza unei noi legi: Totul e blocat
Apariția unei noi prevederi în ceea ce privește fișa medicală necesară pentru obținerea permisului auto a creat haos, iar unii candidați au de suferit din acest motiv.
ULTIMĂ ORĂ: Accident lângă E.ON cu mașină fără șofer – FOTO & VIDEO
Un eveniment rutier mai atipic a avut loc în urmă cu puțin timp, aproape de intersecția de lângă sediul E.ON.
Apartament cuprins de flăcări: În locuință se afla și un copil, cățelul a fost și el salvat - GALERIE FOTO
Un copil și părinții lui au avut nevoie de îngrijiri medicale.
INEDIT: Ce vor primi părinții din România
Părinții din România vor fi fericiți. Mai mulți deputați au depus un proiect, potrivit căruia se vor acorda vouchere acestor români.
Botoșaniul va avea cea mai MODERNĂ reţea de muzee din nordul României
Muzeul Judeţean din Botoşani va deveni în următorii cinci ani unul dintre cele mai atractive obiective de turism cultural din nordul României.
ASTĂZI: Botoșănean tras pe dreapta, polițiștii au întocmit pe loc dosar penal
În ciuda numeroaselor avertizări și a controalelor repetate, botoșănenii nu par să conștientizeze pericolul la care se expun atât pe ei cât și pe ceilalți participanți la trafic.
Ești șofer? ASTA e greșeala care te duce la închisoare
Botoșăneanul în vârstă de 39 de ani a fost condamnat la un an de închisoare.
Comunicat PSD - Tamara Ciofu: Persoanele nevăzătoare încep să primească sprijin financiar pentru achiziția de mijloace asistive care să le îmbunătățească condițiile de viață
Cu ocazia marcării Zilei Internaționale a nevăzătorilor, deputatul social-democrat Tamara Ciofu a anunțat că persoanele cu deficiențe de vedere sau cu dificultăți de citire au acces direct la elaborarea actelor normative pentru persoanele cu dizabilități prin participarea în Consiliul Economic şi Social.
A intrat în casa unei femei, acum stă după GRATII
Botoșăneanul va petrece după gratii, probabil, mai mult decât cele 24 de ore.
Inspectoare școlară, accident cu un Audi lângă OMV, doi oameni la spital - GALERIE FOTO
Două mașini s-au izbit puternic în urmă cu puține minute pe strada Sucevei din Botoșani.
Drumurile din Botoșani pe care se lucrează ASTĂZI, respectați restricțiile de pe sectoarele vizate
Potrivit administratorilor drumurilor naționale, lucrările se vor desfășura cu semnalizarea de rigoare și eventuale restricții temporare pe sectoarele vizate.
Botoșănean arestat după ce și-a amenințat fratele cu moartea și a dat foc la bunuri
Polițiștii botoșăneni au reținut pentru 24 de ore un bărbat care a amenințat că îi dă foc fratelui său. Ulterior acesta a primit mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile din partea instanței.
Primești bani din partea statului: CINE sunt norocoșii și CARE sunt condițiile
Vești bune! Ajutor mai mare din partea statului, cu condiția de a nu depăși un anumit prag.
Județul Botoșani sub cod galben, șoferii sunt sfătuiți să circule cu prudență
Avertizarea este valabilă astăzi, până la ora 11.00.
Sondaj
Sunteți mulțumiți de serviciile medicale prestate în spitalele din Botoșani?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Consider că am ajuns la maturitatea politică în care să pot ajunge la CJ să fac mult mai mult pentru județ decât au făcut toți ceilalți în cei 30 de ani care au trecut de la revoluție”,Costel Șoptică, președinte ...
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.7524 lei
USD
Dolarul SUA
4.3164 lei
CHF
Francul elveţian
4.3241 lei
GBP
Lira sterlină
5.4550 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9864 lei
XAU
Gramul de aur
207.4267 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2452 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4292 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9196 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2618 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1840 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6362 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.