Începând cu ora 10:00 în ziua de joi, 21 martie 2019, toți primarii din județ au fost chemați la o consultare în legătură cu sumele pe care le vor primi în acest an care a avut loc în sala Nicolae Iorga a Palatului Administrativ.
Primarii au răspuns invitației în număr extrem de mare, chiar și șefii de la Consiliul Județean rămânând oarecum plăcut surprinși de prezența numeroasă. Încă de la început, Costică Macaleți le-a transmis primarii că anul acesta prioritatea este infrastructura rutieră.
Se pare că aleșii locali au venit însă la o dezbatere în necunoștință de cauză și asta pentru că nu au știut sumele ce urmează a le primi la repartizarea bugetară.
Lucru sancționat imediat de primarul comunei Dângeni, Cătălin Rotundu.
„Ne bucurăm dle președinte că ne-ați invitat să fim consultați vis a vis de sumele pe care urmează să le primim, dar din păcate încă nu le-am primit ca să putem discuta pe ceea ce putem vedea și pe ceea ce am putea vedea în față. Bănuiesc că la un moment dat dna director economic ne va prezenta acele sume și ulterior ne veți da cuvântul ca să putem face o comparație și să ne exprimăm după”,
Cătălin Rotundu, primar comuna Dângeni.
Ceea ce s-a și întâmplat. După mai multe discuții, directorul economic de la Consiliul Județean, Magda Didii le-a citit primarilor prezenți sumele pe care urmează să le primească.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Botoșănean prins în fapt de polițiști: Carne de miel vândută direct din mașină
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Un pensionar din Botoșani s-a făcut de râs după ce a dat de un filtru al Poliției
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Sucevenii stau la coadă la amenzi aplicate în traficul din Botoșani
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 02, 2024
Cum se tratează venele varicoase
Redacția Botoșăneanul
May 02, 2024