Ştiri
ASTĂZI: Prăznuirea Sfinților Brâncoveni, o singură biserică din Botoșani cu acest hram - FOTO

Pe 16 august, Biserica Ortodoxă Română îi prăznuiește cu mare cinste pe Sfinţii Martiri Brâncoveni, prilej cu care o importantă mănăstire din Botoșani îmbrăcă haine de sărbătoare.

Sute de credincioşi botoşăneni vin an de an la Mănăstirea Zosin, singurul locaș de cult din județul Botoșani cu hramul Sfinţilor Martiri Brâncoveni.

 

 

Moaştele Sfântului Constantin Brâncoveanu

 

Arhim. Teodosie Pleşca, stareţul Mănăstirii Zosin, a amintit cum a primit binecuvântare ca o părticică din moaștele Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu să fie aduse la Zosin.

 

„Întrucât 2014 a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca An omagial al Sfinţilor Brâncoveni, la împlinirea a 300 de ani de la martiriul lor, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, am solicitat Preafericitului Părinte Patriarh Daniel o părticică din moaştele Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu, iar Preafericirea Sa ne-a promis că ne va da, punându-ne condiţia de a închina unul dintre noile altare ce s-au construit în noua incintă acestui dreptcredincios voievod martir, şi acest fapt l-a împlinit atunci când a participat la slujba de sfinţire a bisericii mari, iar prin urmare, de aici a luat fiinţă taina închinării acestui Sfânt Altar Sfinţilor Martiri Brâncoveni”, a spus stareţul Mănăstirii Zosin.

 

 

 

 

Credincioşii care sosesc aici se închină la icoana şi o părticică din sfintele moaşte ale Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu, dăruite Mănăstirii Zosin de către Părintele Patriarh Daniel cu prilejul sfinţirii noii biserici.

 

Ziua  de 16 august este unicul moment în care credincioșii se pot închina la sfintele moaște, deoarece ele sunt scoase în procesiune spre închinarea credincioșilor care participă la sărbătoare.

 

Binecredinciosul voievod Constantin Brâncoveanu al Ţării Româneşti s-a născut în 1654 din părinţi de seamă, după tată fiind din neamul voievodului Matei Basarab, iar după mamă fiind nepot al voievodului Şerban Cantacuzino.

 

 

 

 

Voievodul Constantin Brâncoveanu a ctitorit Mănăstirea Hurezi, unde şi-a pregătit şi loc de odihnă şi i-a ajutat pe creştinii aflaţi în suferinţe pe meleagurile siriene, caucaziene şi arabe. În 1714, în săptămâna Sfintelor Pătimiri, sultanul Ahmed al 3-lea l-a luat prizonier împreună cu cei patru fii ai săi şi l-a adus la Înalta Poartă.

 

Mărturisind cu mult curaj pe Hristos-Domnul, în ziua Adormirii Maicii Domnului, când împlinea 60 de ani, voievodul Constantin a primit sfârşitul mucenicesc prin sabie, împreună cu fiii săi şi cu sfetnicul Ianache. Sfintele sale moaşte se află la Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou din Bucureşti.

 

(Foto: Facebook / Parohia Sfântul Ioan Botezătorul)

 

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
Spectacolul nopții la Mănăstirea Zosin – FOTO&VIDEO

 

 

Farul Constanța – FC Botoșani, CATASTROFĂ pentru Botoșani: 8 - 0 într-un meci în care jucătorii lui Hagi s-au distrat pe teren
Farul Constanța – FC Botoșani s-au întâlnit duminică în etapa a 19-a din  Superliga. Elevii lui Hagi au reușit scorul campionatului: 8 - 0.
Daniela Șfaițer, atunci când se stinge însăși viața 
Era vara anului 2015, îmi amintesc ca acum... Eram undeva prin apropierea gării când îmi sună telefonul:-    Bună ziua! Sunt Daniela Șfaițer, aș vrea să vorbim câteva minute.
Daniela Condurache așa cum nu ai mai văzut-o: S-a luptat cu Șelly, Horia Moculescu, Dorian Popa și Damian Drăghici – FOTO&VIDEO
De la muzica populară la jocul minții. Și nu doar că a avut o prestație onorabilă, dar a reușit să creeze și bună dispoziție în fața unuia dintre cei mai cunoscuți prezentatori din România.
DURERE fără margini: Botoșănean de 22 de ani mort într-un accident de muncă în Belgia, abia se logodise
Crăciunul va fi trist în acest an pentru o familie din Botoşani.
A lovit un copil, apoi a mutat mașina de la locul accidentului
Șoferul de 31 de ani a încercat să ascundă fapta, mai ales că urcase la volan în stare de ebrietate.
Mașină oprită în trafic cu focuri de armă, CINE se afla la volan
Polițiștii botoșăneni au reușit să oprească autoturismul abia după ce au executat mai multe focuri cu arma din dotare.
S-a trezit cu Poliția la ușă: Zeci de cartușe ridicate din casa unui botoșănean
Persoana percheziționată nu  era autorizată să dețină arme letale sau neletale și nici muniție aferentă acestora.
IN MEMORIAM Daniela Șfaițer: Așa mi-au spus toți preoții, că eu sunt lăsată să dau
Mamă, soție, femeie de afaceri. Dar mai presus de toate un om bun. Așa a trăit Daniela Șfaițer. În această dimineață, inima ei a încetat să mai bată, vestea căzând ca un fulger peste toți cei care au cunoscut-o și au iubit-o.
IPS Teofan și PS Nichifor Botoșăneanul vor sluji de Sfântul Nicolae în două mănăstiri din Botoșani
Mitropolia Moldovei a făcut publice evenimentele ce vor avea loc în Arhiepiscopia Iașilor, în perioada 4-10 decembrie 2022.
Educația ne unește: Elevii din Botoșani au marcat Ziua Persoanelor cu dizabilități – GALERIE FOTO
Fiecare copil este unic şi îşi are propria sa valoare, indiferent de problemele pe care le prezintă în procesul de învăţare şcolară.
Cătălin Silegeanu: Începe cursa cadourilor, iar primarii nu ratează ocazia de a-și face reclamă pe banii cetățenilor
Perfidia atinge cote maxime când aleșii își asumă pe persoană fizică merite necuvenite, simulând generozitate și grijă față de comunitate, spune omul de afaceri Cătălin Silegeanu.
Drama pensionarilor CAP-iști din Botoșani: 'O să murim în beznă ca niște câini'
Cei mai săraci pensionari din România trăiesc în Botoşani, mulți dintre ei fiind foști CAP-iști care abia își duc zilele.
Un botoșănean a plecat să-și viziteze mama și când s-a întors îi ardea casa
Un bărbat de 54 de ani a ajuns la spital cu arsuri după ce în casa sa s-a produs un incendiu. S-a întâmplat în această seară, în localitatea Dângeni.
Bărbat rănit după un impact TIR – Peugeot, câmpul s-a umplut de cereale – FOTOGALERIE
Un bărbat în vârstă de 84 de ani a fost rănit după ce autoturismul Peugeot pe care îl conducea a intrat în coliziune cu un camion înmatriculat în Republica Moldova. Evenimentul s-a produs în această după-amiază, în localitatea Santa Mare.
Când dragostea pentru cafea se întâlnește cu pasiunea pentru mașini retro: La Camionnette, o cafenea altfel deschisă la Botoșani – GALERIE FOTO
(P) Deseori se spune că, pentru a te simți împlinit în viață, este indicat să lucrezi într-un domeniu care cu adevărat îți place. Iar când vine vorba de o afacere, fie ea mai mică sau mai mare, îmbinarea pasiunii cu profesia reprezintă deseori cheia succesului.
Duminică: Întâlnirea anuală a scriitorilor botoșăneni / Revista ”Hyperion” la 40 de ani
Scriitorii botoșăneni se reunesc duminică dimineață pentru a aniversa patru decenii de la apariția revistei ”Hyperion”.  
Între tupeu și prostie: A ieșit la plimbare beat într-o mașină fără asigurare
Agenții Secției de Poliție Rurală nr. 3 au oprit vineri pentru control, pe drumul comunal DC 35 B, în comuna Călărași, un autoturism condus de un bărbat, de 49 de ani, din aceeași localitate.
Șofer săltat de polițiști și băgat în arest: A refuzat stabilirea alcoolemiei în sânge
Un botoșănean a fost reținut de oamenii legii pentru refuz de prelevare de mostre biologice de sânge. Totul s-a întâmplat în cursul zilei de vineri.
Ce este o casă de pariuri cu licență ONJN
(P) Cu cat vorbim mai mult despre un stil responsabil de pariere, cu atat mai des ar trebui sa aducem in discutie termenul de ONJN. In acest an s-a vorbit mai mult ca niciodata despre ONJN, ceea ce ne arata ca pariorii au fost mai dornici precum oricand sa descopere informatii de ajutor pentru ei.
Razie a polițiștilor în piețe și târguri, au confiscat inclusiv... bani
Cadrele Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au organizat ieri o acțiune împreună cu polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice.
Sondaj
Credeți că trebuie limitată la 30 km/h viteza pe șoseaua de la Lebăda?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
De Sfântul Nicolae copiii vor primi un pachețel simbolic cu dulciuri din partea mea. Le-am cumpărat biscuiți, bombonele, ciocolățică și o napolitană. De Crăciun vor primi un dar din partea Primăriei. Așa că, nu vom mai strâ ...
Curs valutar
2 decembrie 2022
EUR
Euro
4.9297 lei
USD
Dolarul SUA
4.6851 lei
CHF
Francul elveţian
5.0142 lei
GBP
Lira sterlină
5.7419 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.4938 lei
XAU
Gramul de aur
271.1673 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2417 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2044 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1935 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.4860 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2023 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6629 lei
Vremea
astăzi
Botosani
-1.2 o C
Dorohoi
-0.9 o C
Bucecea
-0.2 o C
Darabani
-1.6 o C
Saveni
-1.0 o C
Ştefăneşti
3.0 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.