Medicina face casă bună cu poezia, așa cum o dovedește exemplul cadrului medical capabil să transmită tulburătoare viziuni.
”Vechea Stradă” este rodul măiestriei sensibilului poet Viorel Donțu, asistent șef la reanimare la Spitalul Municipal Dorohoi.
Autorul își desfășoară activitatea cu empatie şi emoţie, intră în contact cu sentimentele celor pe care-i îngrijeşte şi pentru toate acestea are nevoie de poezie, de muzică, explică acesta: „Poezia e un mod de a vorbi cu mine. (...) Am cântat la chitară într-o formație când eram tânăr.”
În favoarea unei constante nevoi de cultură și cunoaștere, scriitorul nu a pășit pe un „teren viran”, scrie Dorohoinews. Pregătirea pentru publicare s-a desfășurat pe mai multe planuri. Totul a fost realizat sistematic, metodic, iar scrierea s-a întins pe mai mulți ani, începând cu perioada liceului după spusele sale: „Da, mi-a plăcut să citesc, sunt poezii făcute de-a lungul timpului. În ultima vreme, le-am reluat, le-am refăcut, le-am aranjat. Aveam și poezii din liceu. Deci, de prin liceu am început să scriu.” E un factor important pentru a fi eficient: să muncești constant pe o perioadă îndelungată, nu să exersezi un volum imens într-un timp redus.
”Trăim cu toții evenimente care ne aduc bucurii, ne adâncesc în tristeți, ne modelează pentru tot restul vieții, ne fac să vibrăm și se cuibăresc adânc în mințile și inimile noastre. Trăiri și emoții marcate-n cuvinte, iată scopul acestor petale de viață puse la presat între paginile cărții. Sunt pagini scrise din suflet și pentru suflet. În serile târzii, când sufletul cere alinare, odihnește-ți privirea pe aceste rânduri, căci poezia este revelația spiritului, pansamentul rănilor, iar în lipsa ei viața rămâne incompletă”,
sunt cuvintele lui Viorel Donțu, autorul volumului.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
PROGRAM special de lucru la Urban Serv în perioada sărbătorilor pascale
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Bursa Generală a Locurilor de Muncă organizată și anul acesta la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Bărbat suspect într-un dosar penal, prins de polițiștii botoșăneni la vamă
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Șoferiță AMENDATĂ de polițiștii rutieri după un control neașteptat în trafic
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024