Două tronsoane extrem de circulate din municipiul Botoșani au fost recent asfaltate de către Primărie.
Miercuri 27 septembrie 2017 s-au terminat lucrările de asfaltare a Bulevardului George Enescu, cele două benzi ale sensului de mers dinspre Bulevardul Mihai Eminescu spre stradă Primăverii.
Lucrările au început în jurul orei 9:00 și s-au terminat aproximativ în jurul orelor 15:00. Partea carosabilă este finalizată integral, la trotuare mai sunt necesare câteva completări cu pavele.
„Peste aproximativ 10 zile vom efectua lucrările de marcaje longitudinale și transversale. În sfârșit se poate circula civilizat atât pe partea carosabilă cât și pe trotuare, după o lungă perioadă de disconfort generat de numeroasele gropi, văluriri, faianțări și crăpături”,
Marian Murariu, viceprimarul municipiului Botoșani
De asemenea, în cursul zilei de luni, 25 septembrie 2017, au fost finalizate lucrările de asfaltare a străzii Mihail Kogălniceanu, tronsonul cuprins între stradă Bucovina și strada Primăverii.
Partea carosabila a fost finalizată în proporție de 100%, trotuarele în proporție de 95%, restul urmând a fi executat în următoarea săptămână.
„După o lungă perioadă în care nu s-a făcut nimic pe această porțiune de drum, în sfârșit s-a intrat în normalitate”,
Marian Murariu, viceprimarul municipiului Botoșani
LUNI: Trafic restricționat în centrul orașului – MESAJ pentru șoferi
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
Lidera AUR: Noi vom câștiga Primăria, cu gândul acesta ne trezim în fiecare zi – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
Iftime, de lângă Flutur: Dumnezeu o să ne ajute după măsura și după priceperile noastre – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024