Festivalul Naţional de Folclor "Sus, sus, sus, la moţi, la munte" de la Câmpeni a fost suspendat după ce terenul pe care se desfăşura manifestarea a fost inundat în urma ploilor torenţiale înregistrate vineri seara.
Aflat sub avertizare meteorologică cu Cod Roşu, oraşul Câmpeni, ca de altfel întreaga zonă de nord-vest a judeţului Alba, a fost afectat vineri de inundaţii. Apa a pătruns şi pe terenul din apropierea stadionului din oraş, unde avea loc un festival de folclor, scrie Adevărul.
Organizatorii au fost nevoiţi să întrerupă manifestarea, apa depăşind un metru.
Multe dintre maşini au rămas blocate, fiind afectată mare parte din logistica necesară organizării festivalului. Evenimentul se desfăşura în zona terenului de fotbal din oraş, pentru a permite respectarea normelor de protecţie sanitară în vigoare.
Tineri interpreţi din opt judeţe - Botoşani, Mureş, Alba, Sălaj, Timiş, Cluj, Maramureş şi Dolj - participau la festival.
Manifestările au debutat, joi, prin evenimente cultural educative dedicate copiilor şi un spectacol folcloric. Vineri au avut loc şi un Târg al meşterilor tradiţionali, o expoziţie stradală de artă fotografică şi un recital extraordinar cu muzică de fanfară.
Printre cei care urmau să urce pe scenă în recital vineri seara se află artişti ai Ansamblului Folcloric al judeţului Alba, Mirela Mănescu, Gheorghiţa Nicolae, Nicolae Furdui Iancu şi Tudor Furdui Iancu.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Hram la biserica din Parcul Tineretului – PROGRAMUL slujbelor
Oana Sava
May 08, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 08, 2024
Scuterist de 74 de ani lovit de un BMW pe strada Primăverii
Oana Sava
May 08, 2024
Primarul Cosmin Andrei trimis în judecată de DNA Suceava
Redacția Botoșăneanul
May 08, 2024
Evenimente de amploare la Botoșani, șefii MAI băgați în ședință de prefect
Redacția Botoșăneanul
May 08, 2024