Ştiri
ȘAPTE razii anti-COVID la Botoșani în ultimele 24 de ore, zeci de amenzi aplicate de polițiști

În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni cu sprijinul politistilor locali, politistilor de frontiera si a jandarmilor, au organizat șapte acțiuni punctuale de verificare a respectării masurilor impuse in contextul stării de alertă, în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.

Astfel, au fost verificate 49 de societăți comerciale și aproximativ 50  de mijloace de transport, iar pentru abaterile constatate au fost aplicate 45 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 19.000 de lei.

 

Recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur.

 

Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forţele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetăţenii și pentru a preveni răspândirea noului tip de coronavirus, au transmis reprezentanții IPJ Botoșani. 

loading...
Femei prinse bete la volan noaptea trecută, într-o razie a Poliției la Botoșani

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Poeți în dialog la Ipotești: Stelorian Moroșanu și Dan Sociu
Pe data de 22 octombrie, la ora 18.00, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” organizează o ediție on-line a întâlnirilor Poeți în dialog. Invitații Memorialului sunt poeții Stelorian Moroșanu și Dan Sociu. Discuția va fi moderată de Lucia Țurcanu.
ULTIMĂ ORĂ: Mașină cu roțile-n sus la marginea unei păduri
Un eveniment rutier a avut loc la Botoșani în urmă cu puțin timp.
Liderul Pro România Botoșani Mihaela Huncă deschide lista pentru Camera Deputaților la alegerile parlamentare din decembrie
Primul loc la Senat va fi ocupat de un reprezentant al ALDE, în echipa comună a Pro România pentru scrutinul parlamentar.
Prim procuror adjunct nou la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani
A fost delegat pe o perioadă de șase luni.
Doi inspectori școlari depistați cu COVID, programul IȘJ a fost modificat
Doi inspectori din cadrul Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) au fost depistați cu COVID.
APEL la 112: Tânăr rănit după ce a provocat un accident
Un echipaj de ambulanță l-a transportat pe șofer la spital. 
Căruțaș rănit după o depășire eșuată în trafic
Bărbatul a fost transportat la spital, în cauză s-a deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
RAZII anti-covid în mijloacele de transport în comun și în alte locuri, un nou val de amenzi – GALERIE FOTO
În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituție Prefectului, au fost desfășurate noi acțiuni de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zonele aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, terase, precum și în domeniul transportului public de persoane.
ACCIDENT pe Calea Națională: Femeie izbită pe trecere de o șoferiță de 67 de ani
Conducătoarea auto s-a ales cu dosar penal.
Loading...
Gestul URIAȘ al Alexandrei: Cu banii strânși pentru majoratul ei a cumpărat tablete pentru copiii din Botoșani care trăiesc într-un fost pichet militar
Alexandra are 18 ani și provine dintr-o familie simplă. După liceu, își dorește să devină actriță.
Imagini incredibile pe un drum din județ: Pleca un echipaj de poliție acolo - FOTO
Șoferii care au circulat, marți noaptea, pe un drum din județ, au avut parte de o surpriză… incendiară.
Roxana Țurcanu cap de listă la Senat, secondată de un medic de la Urgențe
După PNL, USR, PSD și PMP, Pro România se află în faza finală a stabilirii candidaților pentru alegerile parlamentare. Iar astăzi dimineață a sosit o primă confirmare.
Diferența dintre candidații PSD și cei ai PNL pentru Parlament: Medici specialiști de talie internațională la PSD și politruci de meserie, trădători și traseiști la PNL
Președintele executiv al PSD Botoșani, Marius Budăi, care deschide lista la Camera Deputaților a anunțat astăzi că social-democrații au demonstrat că sunt cei mai interesați de rezolvarea crizei medicale în care se află România prin medicii de talie internațională pe care i-au cooptat în echipa de parlamentari pentru mandatul 2020-2024.
Situaţie DISPERATĂ într-un spital Covid-19 din Botoșani: Doi pacienţi din trei nu pot beneficia de oxigen
Pacienții cu forme severe au nevoie de oxigen, însă nu toți îl primesc.
Loading...
Măsuri URGENTE în cazul poluării masive din urmă cu două zile, comisarii de la Mediu au stabilit și sancțiuni – GALERIE FOTO
Poluarea masivă de la depozitul de la Stăuceni, de unde în urmă cu două zile a fost evacuat levigatul rezultat din depozitarea deșeurilor în cursurile de apă din apropiere, nu a rămas fără urmări.
Deputații pun autoritățile la cheltuială: Ce vor fi OBLIGATE să facă în plină pandemie
Sunt vizate clădirile publice sau de utilitate publică, școlile și grădinițele de stat, piețele agroalimentare, târgurile, autogările și gările.
Singurul pacient în stare gravă dintr-un spital ieșean, TRANSFERAT la Botoșani
Situația este dramatică: 100 de infectări, într-un spital în care sunt internaţi 397 de pacienţi pe 240 de locuri.
Căprior blocat într-o grădină din Botoșani: O misiune un pic diferită - FOTOGALERIE
Un căprior rătăcit, care a rămas captiv într-un cartier din municipiul Botoșani, a fost salvat de medicii veterinari care i-au îngrijit rănile, iar după câteva ore l-au eliberat în pădure.
Începând de ASTĂZI: ARR suspendă activitatea cu publicul
Autoritatea Rutieră Română (ARR) a anunțat că suspendă activitatea cu publicul în toate agențiile teritoriale începând de astăzi, 21 octombrie.
Descoperă avantajul de a lucra cu EuroSurvey
(P) Fiecare persoana care are o casa trebuie sa stie ca la un moment dat va avea nevoie de servicii de intabulare in cazul in care nu s-a ocupat de acest lucru in momentul in care si-a cumparat o casa sau un apartament sau atunci cand le-a trecut pe numele sau.
Sondaj
Credeți că o vom duce mai bine după alegerile din 27 septembrie?
Da
Nu
Va fi la fel
Declaraţia zilei
”Imediat după ce am aflat rezultatul lui George, mi-am făcut și eu testul, pentru că noi am cam petrecut timpul împreună. Important este că suntem bine, deocamdată nu avem simptome, stăm izolați, ne-am anunțat familiile ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.8738 lei
USD
Dolarul SUA
4.1289 lei
CHF
Francul elveţian
4.5467 lei
GBP
Lira sterlină
5.3552 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9112 lei
XAU
Gramul de aur
253.0441 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2436 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3353 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9072 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1337 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1790 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6549 lei
Vremea
astăzi
Botosani
12.2 o C
Dorohoi
11.2 o C
Bucecea
12.1 o C
Darabani
9.7 o C
Saveni
12.2 o C
Ştefăneşti
13.4 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.