În cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Botoșani funcţionează Compartimentul Relaţii cu Angajatorii şi Economie Socială.
Compartimentul are printre alte obligatii şi atribuţii de atestare a întreprinderilor de economie socială, potrivit prevederilor Legii nr. 219/2015 privind economia socială.
Economia socialã reprezintã ansamblul activitãtilor organizate independent de sectorul public, al cãror scop este sã serveascã interesul general, interesele unei colectivitãti si interesele personale nepatrimoniale, prin cresterea gradului de ocupare a persoanelor apartinând grupului vulnerabil si producerea si furnizarea de bunuri, prestarea de servicii si executia de lucrãri.
Întreprinderile sociale pot fi: societãtile cooperative de gradul I, cooperativele de credit, asociatiile si fundatiile, casele de ajutor reciproc ale salariatilor, casele de ajutor reciproc ale pensionarilor, societãtile agricole, orice alte categorii de persoane juridice care respectã, conform actelor legale de înfiintare si organizare, cumulativ, definitia si principiile economiei sociale prevãzute în prezenta lege.
Activitatea de economie socialã presupune atestarea întreprinderilor sociale și a întreprinderilor sociale de inserție de cãtre AJOFM Botoșani.
Atestatul de întreprindere socialã se acordã întreprinderilor sociale care dispun, prin actele de înfiintare si functionare, respectarea urmãtoarelor criterii:
actioneazã în scop social si în interesul general al comunitãtii;
alocã minimum 90% din profitul realizat scopului social si rezervei statutare;
se obligã sã transmitã bunurile rãmase în urma lichidãrii cãtre una sau mai multe întreprinderi sociale;
aplicã principiul echitãtii sociale fatã de angajati, asigurând niveluri de salarizare echitabile, între care nu pot exista diferente care sã depãseascã raportul de 1 la 8.
În vederea obtinerii atestatului, persoanele juridice de drept privat, trebuie sã depunã sau sã transmitã prin postã, cu confirmare de primire, la AJOFM Botoșani urmãtoarele documente:
cerere pentru acordarea atestatului, completatã conform modelului prevãzut în anexa nr. 2 (la normele metodologice) sau, dupã caz, în anexa nr. 6 (la normele metodologice) în situatia în care se solicitã concomitent si acordarea mãrcii sociale;
actele de înfiintare si functionare care demonstreazã faptul cã activitatea desfãșuratã are scop social.
Informații suplimentare se pot obține de la sediul AJOFM Botoșani, strada Colonel Tomoroveanu et.2 cam,227 nr.2 sau la tel.0231536791.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Hoț luat de acasă în cătușe și băgat după gratii
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Prefectul Cornilă: Să vă bucurați de Sărbătorile Pascale în tihnă, împreună cu cei dragi!
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Doctorița care a luat șpagă de aproape 300 de ori vrea ca denunțătorii ei să fie PEDEPSIȚI
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
După minivacanță: Program PRELUNGIT la Serviciul de Pașapoarte
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024