Aproape 20 de persoane din personalul MAI au participat la probele teoretice şi practice din cadrul sesiunilor de prim ajutor organizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani.
Activitățile de pregătire dedicate personalului Ministerului Afacerilor Interne continuă și în acest an. Alți 16 polițiști au învățat, în ultimele zile, de la coordonatorul SMURD și paramedici tehnici de prim ajutor de bază.
Activitățile au constat, atât în pregătire teoretică, cât și practică, fiind prezentate:
De la demararea proiectului și până în prezent au fost instruiți peste 300 de polițiști și jardami.
Acordarea primului ajutor este foarte importantă și poate face diferența dintre viață și moarte. De aceea, primele echipaje care ajung la locului unui eveniment pot ajuta victimele, dacă au cunoștințele necesare. Principalul obiectiv al acțiunilor este acela de a dobândi deprinderile necesare pentru aplicarea diferitelor tehnici și manevre de acordare a primului ajutor, fără echipamente speciale.
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
PERCHEZIȚII la Botoșani: Patron anchetat după „o lovitură” de aproape 40 de mii de euro
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
Biroul din Poliție la care apelează inclusiv unii jucători de la FC Botoșani – VIDEO
Oana Sava
Oct 24, 2024
Nevoie URGENTĂ de sânge: Femeie în stare gravă la spital în urma unui accident cumplit de mașină
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
Primar PNL de lângă municipiu, depunere triplă de jurământ cu asistență aleasă - VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 24, 2024