Mai mulți copii din centrele de plasament vor avea parte de căldura unei familii începând de luna aceasta.
Potrivit șefului de Serviciu de Adopție și Postadopție, Alina Ciorsac sunt în procedură de evaluare mai multe familii.
„Instanta judecătorească s-a pronunțat cu privire la încredințarea în vederea adopției a unui grup de doi frați. A fost încuviințat deja adopția unui copil, iar pentru alți opt s-a identificat câte o familie și sunt în procedură de potrivire.
Alina Ciorsac, șef Serviciu de Adopție și Postadopție
Practic acești copii sunt vizitați de viitorii părinți astfel încât șă se consolidează relația.
„După această perioadă de încredințare a fost sesizată instanța în vederea încuviințării adopției. Pentru un copil deja s-a pronunțat iar pentru ceilalți se așteaptă răspunsul. Încredințarea este pentru trei luni. Este acel moment când copilul este mutat de la asistentul maternal în grija căruia se află în familia adoptatoare”,
Alina Ciorsac, șef Serviciu de Adopție și Postadopție
După finalizarea acestor trei luni, dacă familia consideră că nu s–a adaptat se poate solicita încă o perioadă de acomodare.
Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor: Tradiții, obiceiuri și superstiții
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Bilete la 10 lei pentru toate sectoarele din stadion la meciul contra FC Voluntari
Diana Arici
May 03, 2024
Licitație reluată pentru viaductul și ruta alternativă Suceava – Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Polițiștii botoșăneni, bucurie adusă unor familii din județ în preajma Sărbătorilor Pascale - VIDEO
Diana Arici
May 03, 2024