Inspectorul școlar general de la Botoșani, Gabriel Hârtie este deja la curent cu situația minorului de 4 ani care a fost găsit singur în tramvai, în municipiu.
Din partea Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) a fost declanșată deja o anchetă cu privire la acest incident.
„O echipă de inspectori verifică aspectele. Copilul era la grădinița Floare de Colț care aparține de Școala nr. 11, este grădiniță cu program normal. Merge acolo o echipă de la noi să verificăm exact împrejurările în care a putut pleca copilul. La nivelul grădiniței trebuie să existe o procedură, care prevede cine se face responsabil”,
Gabriel Hârtie, inspector școlar general Botoșani
Inspectorii școlari vor verifica dacă a existat neglijență din partea educatorilor și a îngrijitorilor și vor acționa în consecință.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Ieșean mort de BEAT la volan, prins de polițiștii botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Proiect de lege: Pacienții asigurați în sistemul de sănătate ar putea avea un nou drept
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
ACUM: Ziua Veteranilor de Război marcată și la Botoșani – LIVE
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Se REDUCE vârsta de pensionare: Femeile care au copii ar putea ieși mai devreme la pensie
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Săptămâna Patimilor: Semnificații și tradiții
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024