Ştiri
Aflat în concediu medical, președintele CJ primește cadou un director de cabinet

Consilierii județeni se vor întruni pe 29 august în ședință ordinară și vor dezbate, printre altele, un proiect de hotărâre privind organigrama și statul de funcții.

Actul suspus discuției plenului Consiliului Județean Botoșani survine aprobării de către Guvern a Codului Administrattiv, care aduce mai multe modificări în structura unor instituții publice.

 

În consecință, proiectul în cauză prevede înființarea unui post nou de consilier la cabinetul președintelui care va avea titulatura de director de cabinet. Din această postură va coordona activitatea cabinetului și va răspunde în fața alesului local.

 

Până la adoptarea amintitului Cod Administrativ, președintele CJ avea dreptul la un cabinet cu patru consilieri, dar fără director.


Același document supus aprobării aleșilor de la județ prevede și înființarea cabinetelor vicepreședinților, care vor avea dreptul la câte un consilier.


Președintele CJ, Costică Macaleți, se află în concediu medical, fiind supus unor investigații inclusiv la București, atribuțiile sale fiind exercitate de Dorin Birta.

 

loading...
ACUM: Vot secret la CJ pentru înlocuitorul lui Macaleți - GALERIE FOTO
Un fel de 4 și ceva data asta! Consiliera PSD care a picat de două ori la Prefectură, respinsă și după contestații

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

 

download from google playdownload from apple store
Sofia și botoșănenii, chef boieresc la conac în numele... mustului – VIDEO & GALERIE FOTO
(P) Mustăria de la Zăicești și-a aniversat pe 13 octombrie cei șapte ani de acasă. De acasă, adică de la conac. Tradiția merge mai departe și așa cum s-au obișnuit gurmanzii dornici să-i guste din bucate, într-o duminică de octombrie însorit a fost din nou mare sărbătoare.
Filme românești la Botoșani, cu VEDETE de cinema pe covorul roșu de la Unirea
 Zilele Filmului Românesc vin la Botoșani cu patru dintre cele mai importante lansări ale anului.
Cosmin Andrei pentru 0 lei la Primărie, din FDI: Dacă nu am cerut, nu am primit
Așa cum Botoșăneanul v-a informat deja, Guvernul a alocat fonduri consistente mai multor unități administrativ teritoriale prin Fondul de Dezvoltare și Investiții (FDI).
Sute de copii în depresie la Botoșani: Se poate testa GRATUIT dacă suferiți de această boală
Se zice că depresia este boala secolului XXI și afectează atât adulții cât și copiii.
Un botoșănean a crezut că dă lovitura: CUM a încercat să păcălească o biată bătrână
Nu se dau în lături de la a-și bate joc de viața unor bătrâni, atunci când vine vorba de bani.
Costel Șoptică vrea președinte la Consiliul Județean și spune că va face ce alții n-au reușit în 30 de ani
Președintele PNL Botoșani, Costel Șoptică, și-a anunțat candidatura la președinția Consiliului Județean Botoșani, în interiorul partidului. Cealaltă candidatură îi aparține probabil lui Cristian Achiței.
Liberalii își țin ascuns prefectul! PATRU variante la dispoziție, un fost șef al Prefecturii iese din discuție
Odată cu intrarea în exercițiu a noului Guvern liberal, unul de tranziție, după cum îl numesc PNL-iștii, încep și schimbările oamenilor susținuți de PSD, pe funcții cheie în teritoriu.
„Secția morților” de la Mavromati și-a mărit personalul
 Mai multe angajări au fost făcute la cea mai mare unitate medicală din Botoșani. Și încă mai sunt posturi vacante la Spitalul Județean Mavromati pentru care urmează să se organizeze concurs.
Strigătul DISPERAT al unei mame din Botoșani: Viața ne-a îngenuncheat din nou, vă rog din suflet să ne ajutați!
Antonio are 13 ani şi a fost diagnosticat cu o boală cruntă, Leucemie acută limfoblastică trombocitară cu anemie severă.
Campania electorală a lui Iohannis lansată la aceeași oră, în toată țara – TARGHETUL Botoșaniului
Liderul PNL de la Botoșani a început săptămâna cu o conferință de presă.
ATENȚIE: Ample controale în trafic, începând de ASTĂZI
Acțiunea are drept principal scop prevenirea accidentelor rutiere.
Apariţii ale Sfintei Parascheva în viaţa oamenilor, mărturia tulburătoare a unei femei din Botoșani: Moşul a vrut să o ia în brațe, dar când a întins mâinile...
Numărul oamenilor se închină la Sfânta Parascheva este greu de apreciat cu exactitate.
Tânără ajunsă la Urgențe după ce i s-a făcut rău la Biserică  
O tânără din Botoșani a ajuns luni dimineață la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean Mavromati după ce i s-a făcut rău în timp ce era la Biserică.
Periculoși în trafic, cu tupeu în fața polițiștilor: CUM a reacționat un bărbat prins beat la volan
Cele mai multe accidente, spun statisticile, au loc din cauza vitezei și a alcoolului.
Contrabandă în magazin: SUTE de pachete de țigări dosite sub tejghea
Întreaga cantitate de țigări de contrabandă a fost confiscată, polițiștii întocmind și dosar penal.
Pentru ei legea NU există: CUM au fost prinși la volan doi tineri din Botoșani
Sunt tineri și dau dovadă de o inconștiență crasă atunci când pun în pericol viața semenilor lor.
Comunicat PNL - Iohannis: Războiul cu PSD nu s-a terminat. Urmează bătăliile pentru prezidențiale, locale și parlamentare - GALERIE FOTO
Klaus Iohannis le-a transmis liberalilor să nu subestimeze PSD.
Clipe de groază pentru un copil de 6 ani: Mușcat de câinele din curte, transferat de URGENȚĂ la Iași
Băiețelul în vârstă de 6 ani va avea nevoie și de un consult la neurochirurgie.
RAZIE într-un oraș din Botoșani, polițiștii au descins în zeci de magazine
Amenzile au depășit 40.000 de lei.
A sunat la 112, după ce a rămas fără calul din gospodărie: INCREDIBIL cine era hoțul
Nu a bănuit nicio clipă, atunci când a anunțat Poliția, că cel care i-a furat calul era chiar cel în care avea încredere. Polițiștii au luat urma cabalinei, în scurt timp depistând și hoțul care furase animalul din curtea femeii.
Deci acum valetul se numeste director de cabinet. Secretarele si confectionerele se numesc senatoare, iar soferii si tractoristii deputati. Gospodarii si maturatorii de strada sunt consilieri judeteni, iar carpacii consilieri locali.
24 august 2019, 17:19
ca cat mai multe puslamale ciumate in posturi nou infiintate cu atat mai bine pentru poporeni
24 august 2019, 13:08
Sondaj
Ați fost vara ce s-a încheiat la Parcul Cornișa?
Declaraţia zilei
„Un aliment incorect administrat unui bolnav spre exemplu poate ucide. Există posibilitatea ca alimentul să fie medicament și să vindece persoana respectivă sau să fie dușman, un fel de toxină mai ales dacă are o afecțiune ...
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.7536 lei
USD
Dolarul SUA
4.3072 lei
CHF
Francul elveţian
4.3279 lei
GBP
Lira sterlină
5.4061 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9826 lei
XAU
Gramul de aur
206.8906 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2451 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4328 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9096 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2569 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1842 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6365 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.