Un primar din județul Botoșani nu a transmis în anul 2018 Instituției Prefectului, nicio Hotărâre de Consiliu Local.
Este vorba despre Sorin Gîngă, primarul comunei Văculești, care de altfel este și președintele Asociatiei Comunelor din Botoșani.
Situația a fost făcută publică de către primarul comunei Pomârla, Dumitru Chelariu care a solicitat o adresă de la Prefectură în acest sens.
„Respectivul coleg nu are trimisă la Prefectură timp de un an nicio Hotărâre și nicio dispoziție. Dv știți ce înseamnă lucrul acesta? Deci, dacă de asta aplaudă dl prefect și se bucură că poate colabora și cu mine nu a putut colabora când am întrebat de salubrizare, când am întrebat de capacitatea administrativă, de fonduri. Eu sunt incompatibil, dar colegii mei care se comportă astfel pot fi? Orice act cu caracter normativ din acea comună poate fi atacat, sau dacă este greșit pentru că este supus controlului de legalitate zece zile lucrătoare de la data adoptării. Orice Hotărâre de Consiliu Local, gen Bugetul”,
Dumitru Chelariu, primar comuna Pomârla.
De aceea l-a atacat și pe prefectul Dan Șlincu care ar fi putut lua măsuri în acest sens.
„El nu are nicio hotărâre și nicio dispoziție transmisă în anul 2018 la Prefectura județului Botoșani. La două absențe trebuia dizolvat Consiliul Local, poate trebuie să-și pună problema Dănuț (n.r prefectul Dan Șlincu), poate oamenii aceia nu mai au Consiliu Local. Sunt multe hotărâri care trebuie date, care vin de la sine an de an, cel puțin vreo 15 – 20 sunt obligatorii, începând de la buget, de la școala”,
Dumitru Chelariu, primar comuna Pomârla.
Situația completă cu numărul de hotărâri adoptate în anul 2018 de către Consiliile Locale poate fi observată în fotografiile de mai jos.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
ACUM: FC Botoșani înfruntă FC Voluntari într-o atmosferă copleșitoare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Gamă nouă de cosmetice cu aur la Farmacia Anca, de la cremă la balsam de buze
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Tânăr din Suceava amendat cu 2.000 de lei, polițiștii i-au golit și mașina
Oana Sava
May 04, 2024
Produs nou la Anca Farm: Gastro Calm, aliatul tuturor după mesele copioase de Paști
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Lumina Sfântă adusă de la Ierusalim sâmbătă seara: Ajunge și în parohiile din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024