În dimineața zilei de miercuri, în jurul orei 9:00 un botoșănean de aproximativ 50 de ani era adus cu ambulanța SMURD la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Mavromati din municipiu.
Bărbatul s-a prăbușit la pământ chiar la locul de muncă. A apucat doar să spună “Mi-e rău” și a căzut deodată din picioare. Colegii, dar și șeful său au sunat de urgență la 112.
Se pare că bărbatul lucra la un magazin de mobilă.
Bărbatul a fost resuscitat la fața locului, întrucât suferise un infarct, urmat de stop cardio respirator. Medicii l-au resuscitat și a fost conectat imediat la aparate. A fost readus la viață de medicii de pe SMURD și transportat de urgență la spital.
Starea sa este critică în continuare. A fost internat pentru câteva ore la reanimare. În aceste momente, doar aparatele îl țin în viață. Cadrele medicale de la Spitalul de Urgență Mavromati Botoșani au decis ca acesta să fie transferat la Suceava, acolo unde i se va face un control cardiologic mai amănunțit.
Din câte se pare, bărbatul se plângea de dureri de inimă în ultima perioadă.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Lumina Sfântă adusă de la Ierusalim sâmbătă seara: Ajunge și în parohiile din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Mare meci pe „Municipal”: Jandarmii, mesaj pentru suporteri
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
AUR Botoșani: Lumina Sfântă a Învierii să vă aducă sănătate, fericire și prosperitate
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Hoț luat de acasă în cătușe și băgat după gratii
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Prefectul Cornilă: Să vă bucurați de Sărbătorile Pascale în tihnă, împreună cu cei dragi!
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024