Bărbatul le-a declarat polițiștilor de frontieră de la Rădăuți Prut că și-a cumpărat permisul, dar că nu știa că acesta e fals.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuţi Prut efectuează cercetări cu privire la un cetățean ucrainean, care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere fals.
În data de 24 iulie 2019, în jurul orei 17.30, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuţi Prut - I.T.P.F. Iași, pentru efectuarea formalităţilor de control, la volanul unui autoturism marca BMW, înmatriculat în Lituania, cetăţeanul din Ucraina, Y.A., în vârstă de 39 de ani.
La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au constatat că permisul de conducere prezentat nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.
Bărbatul le-a spus oamenilor legi că a obţinut permisul de la un conaţional, plătind suma de 1000 grivna, şi nu avea cunoştinţă că permisul de conducere este fals.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Cinema City din Iulius Mall Suceava deschis în prima zi de Paște: Programul complet
Redacția Botoșăneanul
May 01, 2024
Traficant de droguri căutat prin toată lumea, prins de polițiști la Racovăț
Oana Sava
May 01, 2024
Deputat Alexandra Huțu: Masă sănătoasă pentru încă 1.503 elevi din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 01, 2024