Iarna își intră în drepturi odată cu luna decembrie. Astfel că în după-amiaza zilei de luni au început ninsorile la Botoșani.
La Smârdan s-a depus deja primul strat de zăpadă, dovadă fiind imaginile publicate pe pagina Meteo Nord- Est. Și în municipiul reședință de județ fulguiește.
Administrația Națională de Meteorologie a emis și o informare de răcire a vremii și ninsori în special în zona de munte, valabilă începând de luni, 2 decembrie, ora 07:00, până marți, 3 decembrie, ora 10:00.
În ceea ce privește precipitațiile, acestea vor fi sub formă de ninsoare la munte, predominant ninsoare în jumătatea de nord și mixte în rest, cu strat de zăpadă de peste 4 cm în 24 de ore înregistrat cu totul izolat, în zonele montane din nordul regiunii. Se vor înregistra condiții de producere a poleiului sau a ploii înghețate în centrul și sudul Moldovei, iar condiții de producere a ghețușului se vor crea în cursul nopții, în cea mai mare parte a regiunii.
De asemenea, în zonele montane vor fi chiar condiții de producere a viscolului, cu transport de zăpadă pe carosabil.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Hram la biserica din Parcul Tineretului – PROGRAMUL slujbelor
Oana Sava
May 08, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 08, 2024
Scuterist de 74 de ani lovit de un BMW pe strada Primăverii
Oana Sava
May 08, 2024
Primarul Cosmin Andrei trimis în judecată de DNA Suceava
Redacția Botoșăneanul
May 08, 2024
Evenimente de amploare la Botoșani, șefii MAI băgați în ședință de prefect
Redacția Botoșăneanul
May 08, 2024